6633 Ultra si romanii care au scris istorie la Polul Nord 2


Am urmarit zilele astea cu sufletul la gura 6633 Ultra, cursa de la Polul Nord la care au participat trei romani - Tibi Useriu, Andrei Rosu si Vlad Tanase. Suntem tara cu cei mai multi participanti si cursa este cea mai grea din lume - 566 de kilometri la temperaturi de -50 de grade si vant de peste 200 km/h. Update-urile despre cursa au fost limitate, fireste, ca doar Polul Nord nu-i centrul Bucurestiului sa prinzi Supernet 4G. Cu toate astea, ne putem imagina conditiile extreme carora participantii le-au facut fata cu brio. Tibi Useriu a terminat cursa pe primul loc, si nu pot sa nu ma gandesc la cat de tare trebuie sa fii din punct de vedere psihic ca sa termini o astfel de competitie, nu mai vorbim s-o si castigi.

Cursa asta  e despre limite. E despre cat de mult esti dispus sa suporti si despre cat de mult esti dispus sa lupti. Si orice cursa, orice competitie din orice domeniu e la fel. Si viata tot despre asta este. Asta te invata sportul. Cum sa invingi obstacole. Cum sa te ridici dupa ce cazi. Cum sa mergi mai departe atunci cand nu mai poti sa faci un pas macar.

Suntem prea sedentari. Gandim comod. Ne place la caldura. Suntem stresati. Avem temeri. Indoieli. Nesiguranta. Avem scuze cu tonele, si majoritatea suntem campioni aici. Dar oare care ne-ar fi motivele? Ce ne-ar misca, ce ne-ar face sa iesim din zona de comfort? De ce unii alearga de bunavoie sute de kilometri in conditii extreme iar altii iau masina si ca sa cumpere o paine?

Suntem obositi de tineri si imbacsiti de griji si de probleme si n-o sa se intample nimic extraordinar in viata noastra daca nu facem noi lucrurile extraordinare sa se intample. Prima zi din restul vietii tale e ziua cand intorci spatele la tot ceea ce-ti tine de cald, la ceea ce e confortabil si la ceea ce te tine pe loc. Cand alegi sa asculti voci care sfideaza lenea descoperi ca victoria nu se intampla accidental. Si ca succesul nu se masoara in bani mai multi, in case mai mari, in masini mai scumpe sau in vacante exotice. Se masoara in experiente traite. Se masoara in obstacole pe care le-ai depasit. Se masoara in momente in care simti ca nu mai poti, si totusi accepti provocarea de a merge mai departe.

Se intampla cateodata sa te ranesti. Cateodata se intampla sa te doara. Si cateodata fiecare pas este un chin. Dar cand durerea trece, raman doua posibilitati: sa fi facut ceva care conteaza, sau sa fi renuntat. Si renuntarea este cea mai puternica durere dintre toate.

Ani de zile am crezut ca sportul n-are multe in comun cu dezvoltarea personala. Ca una e sa te dezvolti interior, si cu totul alta sa te preocupe aspectul fizic. Dar oameni ca Tibi si ca Andrei Rosu si ca Vlad Tanase ne demonstreaza ca lucrurile nu stau chiar asa. Si ne invata ca toate lucrurile de valoare vin cu un cost. Si ca dincolo de zona de confort nu iesi de placere. Dimpotriva, chiar. Dar situatiile inconfortabile sunt cele care te definesc. Sunt cele care descriu ceea ce esti capabil sa faci. Cum te descurci in situatii dificile este dovada caracterului tau.

Oamenii astia au facut in asa fel incat lucrurile imposibile sa para usoare. Ne-au aratat ca nu stim nici noi ce si cat putem pana nu incercam. Ne-au invatat ca cei care reusesc sunt dispusi sa plateasca un pret pe care majoritatea dintre noi nu.

Acum un an nici prin gand nu-mi trecea ca as putea sa alerg. Am cochetat de cateva ori cu ideea de miscare, dar rezolutia cu privire la sport din fiecare inceput de an s-a reportat pentru anul urmator. Insa anul trecut l-am ascultat pe Andrei Rosu la cateva conferinte. Cea mai importanta idee legata de sport de la el am dobandit-o: cel mai greu lucru cu privire la alergare este sa te ridici de pe canapea. Si anul asta, ceva s-a schimbat. Alerg constant de la inceputul anului si am trecut prin toate etapele recomandate de cei care performeaza: am vizitat o clinica de sanatate si mi-am facut analizele, mi-am achizitionat echipamentul potrivit, nu am marit distantele pana la suprasolicitare, si mai ales, lucrul de care sunt foarte mandra, am perseverat. Dar in primul si in primul rand, mi-am gasit motivul. Eu alerg pentru relaxare. Alerg pentru o forma mai buna. Alerg pentru o schimbare. Alerg pentru o stare de bine. Alerg pentru o provocare. Si alerg pentru inspiratie. Sa stii intotdeauna de ce faci un anume lucru te ajuta sa-ti atingi obiectivele. Nu uita ca visele tale sunt numai ale tale. Nu poate nimeni sa te motiveze si sa-ti asigure suportul pentru ceea ce-ti doresti tu pentru tine.

Share Button


Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

2 thoughts on “6633 Ultra si romanii care au scris istorie la Polul Nord

  • Iulia

    Minunat! Uneori nu gasesti cuvinte sa explici…Eu am trait experienta unei mame care si-a asteptat fiica la linia de sosire,timp de 28 de ore,la ultramaratonul din Cortina d’Ampezzo(iunie 2014)…Am vazut miracolul nerenuntarii,lupta omului cu el insusi…Au fost de parcurs 120 km prin Alpii Dolomiti,zi,noapte,nu a contat.Iar,cand dupa 28 de ore fiica mea a trecut linia de sosire cu zambetul minunat al unui om fericit,am inteles ca se poate!!! Da,se poate sa atingi cerul,tu mic om,sa “atingi” imensitatea intr-o imbratisare fara egal.De ce am asteptat-o “lipita” de linia de sosire?:) Pentru ca asteptam sa renunte,deoarece plecase in cursa cu o rana la un picior si cu torticolis.Nu,nu a renuntat,a invins…,iar eu am invatat atunci de la ea(ca si in alte imprejurari similare) ca nu trebuie sa renunti pe nici o cale….Mult succes,tuturor curajosilor!Sunteti URIASI,Oameni Frumosi!

    • ralucavigheci Post author

      Felicitari, Iulia, pentru fiica minunata si felicitari si tie pentru ca ai crescut-o cu spirit de luptatoare 🙂 Avem nevoie de astfel de modele, avem nevoie de oameni care sa ne arate ca se poate orice pe lumea asta daca ai suficienta incredere, speranta si curaj 🙂