Ai 40 de ani


Pentru aceia dintre voi care imi sunteti prieteni si pe Facebook, nu mai este niciun secret ca eu alerg. Distante lungi, mi-ar placea sa adaug, dar cred ca cel mai corect ar fi, de fapt, "distante din ce in ce mai lungi".

Cum tocmai s-a incheiat Semimaratonul International Bucuresti (va rog, nu dati cu pietre ca din cauza celor ca mine a fost blocata circulatia in Bucuresti :) ), discutam cu un amic rezultatul participarii mele, rezultat absolut modest si asta delicat vorbind. Ma asteptam sa aud ca am tratat cursa cu dezinteres, ca nu am tras suficient de tare, ca nu m-am antrenat suficient de mult. Insa, realitatea varstei mele m-a lovit din plin: "Ai 40 de ani" mi-a spus distinsul domn si eu am ramas fara replica. Nu pentru ca, de fapt, as mai avea vreo trei ani pana la onorabila schimbare de prefix, ci pentru ca eu sunt un om care-si asuma. Refuz sa cred ca o actiune, sau un rezultat, sau lipsa acestuia, ar putea fi influentate de un fapt asupra caruia eu n-am niciun control.

Eu am crescut si m-am educat in spiritul lui "daca vrei, poti", nu in spiritul lamentarilor si al lehamitei de viata. Varsta nu-i o sentinta.

Eu cred ca lucrurile care vin si pleaca din viata mea se intampla datorita propriei vointe si efortului  personal. Si nu cred ca pe lumea asta varsta a impiedicat vreodata pe cineva sa faca ce doreste, decat daca a fost folosita ca paravan pentru alte motive.

Nu, eu nu cred ca motivul nereusitelor noastre poate sa fie varsta. Nu cred in lucruri care nu depind de mine. Nu cred ca exista o varsta de la care incetam sa mai visam, asa cum nu cred ca exista vreuna de la care incetam sa ne mai implinim visele.

Singura competitie care conteaza e competitia cu noi insine. Si atunci, n-are importanta cat de tarziu pornesti, esti tu cu tine in lupta asta si tu cu tine te masori. Atata timp cat astazi esti mai bun decat ieri, atata timp cat astazi esti cu un pas mai aproape de ceea ce vrei, sa ajungi acolo unde ti-ai propus e doar o chestiune de timp :)

Nu stiu care e varsta aceea despre care circula mituri. Nu stiu unde e varsta aceea de care trebuie sa te temi. Si nu stiu exact de la ce varsta incepi sa imbatranesti. Cred ca anii se vad mai degraba in emisferele cerebrale decat in buletin, se vad in felul in care iti asumi iubirea de sine si responsabilitatea propriei vieti, in felul in care decizi in nume propriu si in interes personal. Se vad in felul in care tratezi o relatie care te saraceste emotional, in fidelitatea fata de propriile principii, in felul in care stii sa impui limite, in felul in tragi concluzii, inveti, iei cu tine ce-a fost mai bun si mergi mai departe.

Nu cred ca a inainta in varsta este ceva de speriat. Suntem propriul nostru dusman. Ne amorteste puterea de a ne ridica dupa orice catastrofa sentimentala, cu mult inainte de aparitia primului rid. Ne moare ambitia de a ne dezvolta spiritual, cu mult inainte sa ni se increteasca pielea. Si-asa ajungem cumva sa ne predam inainte de vreme. Sa ne purtam, sa ne inraim, sa ne amaram, sa ne simtim chiar mai batrani decat am putea sa demonstram ca suntem.

Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.