Ar trebui…


... Sa dezvoltam relatii bazate pe dragoste, nu pe nevoi.

In ziua de astazi, nimeni nu mai are timp de cunoastere amanuntita. Nimeni nu-si mai face timp pentru intrebari si raspunsuri, pentru analiza si intelegere. Avem o imagine ideala de iubire in minte si ne intalnim cu dezamagirea atunci cand imaginea nu corespunde cu realitatea cu care ne confruntam. Pentru ca, la fiecare inceput de relatie, fiecare dintre noi tinde sa se arate mai bun si mai frumos decat este. Iar uneori mai tarziu si de cele mai multe ori prea tarziu - pentru ca o imagine falsa nu poate sa fie sustinuta pe termen nedeterminat - intalnim realitatea. Si cand se intampla asta, noi, femeile, mergem cumva in raspar: daca actorul nu se mai potriveste in piesa de teatru, nici prin cap nu ne trece sa-l schimbam. Il investim cu puteri nebanuite ... nici macar de el. Ii amplificam calitatile, ii minimalizam defectele, si regizam mai departe o poveste de dragoste fara corespondent in realitate.

Ar trebui sa intram in relatii asa cum suntem noi: cu bune si cu rele. Ar trebui sa nu ne mai coafam caracterul cu aceeasi usurinta cu care ne aranjam parul. Ar trebui sa aratam mai intai defectele, ca sa fie clar de la bun inceput ce isi asuma fiecare. Ar trebui sa fim mai interesate sa cunoastem si sa ascultam ce spune celalalt, decat sa ne vindem pe noi. Ar trebui sa cantarim indelung si sa alegem constient ce ni se potriveste, nu ceea ce credem ca ne trebuie.

... Sa invatam ce inseamna iubirea de sine.

"Fii acolo pentru ceilalti, dar nu te lasa pe tine niciodata in urma", spunea Dodinsky. N-ai cum sa ajuti pe nimeni daca nu te ajuti mai intai pe tine, si n-ai cum sa daruiesti ceea ce n-ai. Iubirea de sine nu e egoism, e grija fata de tine mai intai, si apoi grija fata de ceilalti. Iubirea de sine se invata, se educa si se slefuieste in timp. E rezultatul experientelor traite si al interesului pentru propria persoana. Si poate ca n-ar fi rau sa avem un ritual de frumusete pentru suflet, asa cum avem unul pentru aspectul fizic. iubirea de sine pana la urma inseamna alegere constienta de ganduri si emotii pe care vrem sa le traim.

... Sa ne oprim din incercarea de a repara oameni.

Se intampla, de cele mai multe, ori sa ne sacrificam in incercarea de a-i salva pe ceilalti. Si ma indoiesc ca este ceva laudabil aici. Oamenii trebuie sa-si invete singuri propriile lectii, oricat de dureros ar fi. Cine suntem noi sa decidem ce e mai bine pentru ei? Sa intri in viata celuilalt si sa te porti de parca ar fi a ta este dovada de egoism. Pentru ca, atunci cand decizi ce este mai potrivit pentru ceilalti, te bazezi pe propriile dorinte pentru ei. Si asta nu poate fi in interesul lor. Le negam, pur si simplu, capacitatea de a face fata provocarilor. Si nu, nu vreau sa spun ca n-ar trebui niciodata sa ajutam pe nimeni. Dar e o diferenta ca de la cer la pamant intre a acorda ajutorul celor care ni-l cer, si a ne lua obligatia de a-i ajuta pe ceilalti cu forta.

 ... Sa-i lasam pe ceilalti sa traiasca asa cum vor.

Nu cred ca oamenii se pot schimba fundamental, oricat si-ar dori si oricat ar promite ei asta. Si mai ales, nu cred ca-i putem schimba noi, cei care vrem cu tot dinadinsul s-o facem. Cred ca micile sau marile modificari ale caracterului nostru vin in urma unor mari suferinte sau pierderi, si prea putin in urma oamenilor pe care ii intalnim si care si-au propus sa ne transforme ... in ceea ce-si imagineaza ca suntem.

Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *