E plina istoria de oameni curajosi. Admiram, cu totii, curajul unui razboinic. Curajul unui soldat. Curajul unui pompier care scoate pe cineva din flacari. Curajul de a infrunta moartea. Dar remarcam si incurajam greu sau deloc curajul de a face fata provocarilor vietii. In lumea in care traim, curajul nu mai este un soldat. E vocea care iti spune seara "voi incerca din nou maine". E ceea ce te impinge s-o iei de la capat, dupa ce ai esuat a zecea oara. E vocea care te calauzeste pe drumuri nebatatorite.
Pe mine ma fascineaza copiii. In special cei care abia invata sa mearga. Cad, se ridica, incearca mai departe. Pun mana pe animale fara teama ca o sa li se intample ceva rau, spun ceea ce gadesc fara teama ca or sa jigneasca pe cineva. Iar noi, adultii, avem nevoie de curaj mai mult decat copiii. Si-ar trebui sa-l invatam de la ei.
Cumva, pe drumul maturitatii, ne pierdem curajul de a spune ce gandim. De a cere ce meritam. De a lupta pentru visele noastre. De a ne proteja convingerile. De a recunoaste, mai ales fata de noi, ca nu suntem cei mai buni si ca nu stim totul pe lumea asta. Curaj inseamna sa lasi loc de evolutie.
"The real measure of your wealth is how much you'd be worth if you lost all your money". Cine suntem, nu ceea ce facem ne face atat de speciali, dar cumva ne indreptam spre a avea cat mai mult si a fi cat mai putin. Intr-un final insa, reflectam cu totii la ceea ce nu am facut, si nu la ceea ce nu am avut.
E nevoie de curaj ca sa fii ceea ce esti. Fericirea nu se masoara prin statutul social. Se masoara, in schimb, prin starea de bine si congruenta cu tine. Sa spui intotdeauna adevarul poate sa fie o adevarata provocare intr-o lume care prefera minciuna ambalata frumos. Sa spui ce simti si ce gandesti e o forma de autencititate, si autenticitatea e o forma de curaj. Emotiile sunt energii in miscare. Menirea lor este sa iasa la suprafata. Am invatat ca suntem puternici atunci cand ne ascundem trairile. Eu cred ca sa fii puternic inseamna sa ti le arati. Sa ti le asumi. Sa recunosti ca esti vulnerabil imi pare cea mai reala forma de curaj.
Curajul inseamna sa te ridici dupa ce ai cazut. Sa stii ca poti s-o iei de la capat ori de cate ori este nevoie iti sda o forta nebanuita. Eu nu cred in oamenii care au fost mereu pe primul loc. Cei carora le-a reusit totul din prima incercare. Cei care n-au fost pusi in situatii dificile. Dar cred in cei care au cazut, s-au ridicat si au incercat din nou. Sunt oamenii despre care stii exact ca au forta necesara sa gestioneze o situatie dificila.
E nevoie de curaj sa nu accepti nimic din ceea ce nu-ti place. Sa poti sa spui un "nu" hotarat, atunci cand simti ca e "nu". E nevoie de curaj sa nu-ti petreci toata viata in zona de confort. Sa renunti la oameni toxici. E nevoie de curaj sa faci greseli. Pentru ca greselile ne formeaza ca oameni. Nu sunt foarte multe greseli care conteaza, dar curaj inseamna sa le faci. Curaj inseamna sa accepti ca nu esti cel mai bun. Paradoxal, asta lasa loc de evolutie.
E nevoie de curaj pana si ca sa te imbraci asa cum simti. E nevoie de curaj sa porti lenjerii provocatoare. Si de inteligenta as adauga, sa nu cazi in vulgaritate. E nevoie de curaj sa porti un costum care sa-ti puna in valoare feminitatea. E nevoie de atitudine sa transmiti esenta din spatele aparentelor.
