Prea bine si frumos spunea Paler ca barbatul si femeia nu stiu sa se desparta la timp. "Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. In loc sa transforme despartirea insasi in ceva deosebit, de care sa-si aduca aminte cu duiosie mai tarziu, tarasc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urat."
Exista acolo, undeva, intre dragoste si amintirea ei, pasul care face trecerea. Intre "ce a fost" si "ce va fi" e pasul dintre doua lumi. Exista un prea tarziu al vorbelor de dragoste, exista un prea tarziu al unor lucruri indelung asteptate, si exista un prea tarziu al despartirilor. Asa cum exista un timp optim pentru toate, si dragostea are timpul ei potrivit. Iar noi ne agatam de amintirea lui "ce a fost" atat de tare, incat uitam sa mai privim spre "ce va fi". Si "a pleca" si " a ramane" sunt doua lumi diferite, cu perspective diferite, cu tempo-uri diferite, a caror suprapunere ne costa mai mult decat ne permitem sa platim.
Cred ca mai bine decat felul in care intri intr-o relatie te defineste felul in care o inchei. Si n-o sa inteleg niciodata cum doi oameni maturi de altfel, ajung sa-si doreasca orice altceva unul altuia, mai putin lucruri bune si frumoase. Nu stiu cum e sa scuipi unde-ai pupat odinioara, si nu-mi plac revelatiile de dupa, daca acestea se metamorfozeaza in cuvinte sau atitudini jignitoare. Alegerile se judeca din prisma imprejurarilor de spatiu si timp in care au fost facute. Altfel, cu mintea cea de pe urma, cu totii am face numai alegeri potrivite. Din care n-am mai invata nimic, as adauga eu.
Cand vorbim de iubire, oamenii nu se cunosc dupa vorbe si nici nu se evalueaza dupa bunele intentii. Nimeni nu intra intr-o relatie cu cartile pe masa, fiecare isi accesorizeaza cat mai frumos propriul caracter si-l tranzactioneaza cum poate mai bine si cat poate de scump. Eu am invatat ca lucrurile in general nu au un pret in funtie de valoarea lor intriseca, ci in functie de efortul depus pentru a le obtine. Dar cand vorbim de oameni, sa ramai peste nivelul lui de saturatie si al tau de toleranta nu e nici dovada de dragoste, nici dovada de loialitate, nici orice altceva. Cred ca poti sa mergi mai departe, in virtutea inertiei si a unei iubiri demult apuse, mult timp dupa ce spui ca nu mai poti. Insa in cazul asta, sa stii ca doar tu ai facut tot ceea ce se putea, nu face decat sa-ti reduca stima de sine sub nivelul marii.
Felul cum inchei o relatie nu are cum sa defineasca relatia. Da, e bine ca ruptura sa se produca cu bun simt, fara vorbe urate, dar cand te vei gandi la relatia respectiva cred ca iti vei aminti cu precadere cum a inceput, momentele bune si proaste si mai putin sfarsitul. Altfel nu ar mai fi atatea cupluri care se impaca.
Felul in care inchei o relatie nu defineste relatia in sine 🙂 Eu nu asta am sustinut. Felul in care inchei o relatie iti defineste caracterul. Ca de altfel si felul in care te porti cu oamenii de la care nu ai nimic de castigat. Bunul simt nu este conjuctural. Si cred ca atunci cand rememorezi o relatie, iti amintesti tot ce conteaza pentru tine. Memoria e selectiva, retinem ceea ce rezoneaza cu noi, si retinem trairile cele mai puternice. Difera de la relatie la relatie momentele in care au fost dozate acele trairi – uneori poate sa fie inceputul, alteori sfarsitul. Cat despre cuplurile care se impaca, aici se discuta mai mult depsre asteptari. Nu se impaca nimeni pentru ca momentele mai putin urate au fost date uitarii, ci se impaca cu speranta ca nu vor mai exista astfel de momente in viitor.