Dragostea e oarba


Avem imaginea iubirii perfecte conturate in minte inca de mici. Invatam sa iubim mai intai de la parinti, mai tarziu din cartile romantice si din filme invatam versiunea mai mult romantata a iubirii, si pe pielea noastra invatam si partea mai putin romantata, despre iubirea ca o lupta, si despre razboiul sexelor.

Pornim in relatii mai mult cu idealuri decat cu realitati, insetati de ideea de iubire mai mult decat de iubirea in sine, inzestrandu-l pe celalalt cu calitati demne mai degraba de basme decat de lumea reala.

Se spune ca dragostea e oarba. Eu nu cred ca e oarba, cred ca e doar indiferenta la defecte. Nu mai are nimeni timp de cunoastere amanuntita in ziua de azi, nimeni nu-si mai face timp pentru intrebari si raspunsuri, pentru analiza si intelegere. Avem o imagine ideala de iubire in minte, si ne intalnim cu dezamagirea atunci cand imaginea nu corespunde cu realitatea cu care ne confruntam. Pentru ca, la fiecare inceput de relatie, fiecare dintre noi tinde sa se arate mai bun si mai frumos decat este in realitate. Iar uneori mai tarziu si de cele mai multe ori prea tarziu - pentru ca o imagine falsa nu poate sa fie sustinuta pe termen nedeterminat - intalnim realitatea. Si ne lovim de manifestari neasteptate, comportamente violente, o soacra desprinsa parca din "Soacra cu trei nurori", si in general aspecte neprevazute de tabloul idilic al dragostei din carti.

Iar daca in basme dragostea infrange toate obstacolele, realitatea ne arata ca sunt compromisuri pe care poti sa le faci, si compromisuri pe care daca le faci, esti nefericita intreaga viata. Eu nu militez pentru compromisuri majore, sunt mai mult pentru cascat ochii inainte si ascultat cu atentie mai ales la inceput de relatie - pentru ca la inceput de relatie celalalt ne ofera de obicei informatii pretioase despre el, dar rareori avem in vedere ca ceea ce ne atrage initial, este posibil sa ajunga sa ne desparta in final.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *