Flori cu drag


Sunt putine sentimente pe lumea asta pe care sa nu le poti rezolva cu o floare. Sunt putine lucruri pe care vrei sa le exprimi si nu le poti exprima printr-o floare, si sunt putine momentele in care o floare nu poate aduce zambete pe buzele celei care le primeste.

Am auzit candva o vorba care mi-a ramas in mine: poti sa-ti dai seama cat de vinovat se simte un barbat, dupa marimea buchetului de flori pe care il ofera. Pentru ca barbatii nu stiu multe despre noi, dar stiu ca ne plac florile, si putini sunt aceia care le ofera fara niciun motiv. Putini sunt aceia care astazi mai au timp sa se exprime printr-o floare. Majoritatea barbatilor cred ca florile sunt lipsite de sens, pentru ca se ofilesc si ajung in cosul de gunoi. Majoritatea femeilor iubesc florile tocmai pentru ca sunt perisabile. Nimeni nu apreciaza viata vesnica.

Noua, femeilor, ne plac florile pentru ca ne reflectam in ele. Pentru ca ni se pare ca am imprumutat de undeva, candva, din gratia si din frumusetea lor. Pentru ca suntem uneori comparate cu ele, si asta ne face cinste. Pentru ca ne bucura privirea, pentru ca parfumul lor ne aduce o stare de bine, si pentru ca prezenta lor ne invata sa pretuim clipa. Ne plac florile pentru ca ne fac sa ne simtim apreciate. Ne plac florile pentru ca ni se pare ca reflecta perceptia celui care ni le ofera asupra noastra. Ne plac florile pentru ca ne sunt alaturi in cele mai importante momente ale vietii: atunci cand mai adaugam un an la varsta, atunci cand incepe primavara, sub forma unui buchet de flori pentru ziua indragostitilor si sub forma unui aranjament la nunta mai ales. Si chiar daca in materie de flori, trandafirul este rege, si nimic nu poate concura cu eleganta acestuia, o femeie stie sa aprecieze cum se cuvine si la fel de egal si frumusetea unui buchet de flori de camp. Nu conteaza de unde le cumperi, pot sa fie dintr-o florarie din Bucuresti sau culese cu propria mana, pana la urma valoarea unei flori consta mai putin in cat a costat sau in modul impunator de prezentare, si mai mult in contextul de care este legata si in aprecierea celui care o ofera.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.