Saltul de incredere – by Ariana Jordan


Ce curioasa este viata! Cateodata ca un inger, cateodata ca un demon, aproape intotdeauna o trisoare. Dar este si maiestuoasa. Stim cu totii povestea, nu-i asa? Viata ne ridica si apoi ne doboara si ne coboara doar ca sa ne ridice din nou, si tot asa. E cumva la fel ca un montagne russe. Dar mai presus de toate, viata are si ceva splendid in ea si acesta este secretul, necunoscutul, felul in care ni se dezvaluie in fata ochilor cateodata si felul in care are mereu puterea de a ne surprinde. Cand ne asteptam mai putin, ajungem sa ne regasim intr-un punct in care reusim sa-i intelegem sensul, in care vedem mai clar ca oricand de ce lucrurile s-au petrecut asa cum s-au petrecut pana in acest moment. Viata stie. Desi noi nu vedem intotdeauna motivul, viata ne duce acolo unde trebuie sa ajungem si ne transforma in ceea ce trebuie sa devenim exact atunci cand avem nevoie de asta. Aparent suntem toti la fel. Toti traim, iubim, suferim, ne luptam. Dar fiecare dintre noi are o intreaga lume secreta inauntrul sau. O lume care este atat complexa, atat de departe de ochii celorlalti. O lume pe care doar noi o cunoastem si facem tot posibilul sa o tinem ascunsa, din teama de a ne expune sufletele goale in fata celorlalti, pentru a nu fi ranite.

Astfel trecem prin viata adunand atat de multe de-a lungul drumului, fericire, tristete, durere, bucurie, cicatrici lasate de rani, unele mai adanci decat altele, si de multe ori obosim. Dar intotdeauna mergem inainte indiferent de ce se intampla, uneori mai puternici, alteori mai slabiti de evenimentele din viata noastra. Si din cand in cand cunoastem oameni, oameni intamplatori, credem noi, care intr-un fel sau altul ne afecteaza vietile. Si desi nu o stim in acel moment, ei apar in viata noastra cu un motiv. Unii sa ne ajute sa ne regasim calea atunci cand ne-am pierdut, unii sa ne ajute cu povara pe care o purtam, unii sa ne fure bucati de suflet pe care sa nu le mai inapoieze niciodata, altii sa ne raneasca, sa ne darame si sa incerce sa ne tina la pamant. De multe ori avem incredere in oameni care nu fac decat sa ne raneasca si mai mult. Si ni se face teama sa mai lasam pe cineva sa patrunda in lumea noastra secreta si alegem sa mergem singuri pe acest drum al vietii.

Chiar si asa, toti ajungem la un moment in care ne simtim atat de zdruncinati incat simtim nevoia ca langa noi sa existe cineva care sa ne poata vedea acele parti ale sufletului pe care le-am tinut doar pentru noi, cineva care sa ne poata intelege si mai mult decat orice care sa ne poata vindeca de toate ranile. Dar cum sa spunem ce simtim? Cum sa vorbim despre toate temerile, despre toate durerile si indoielie pe care le avem? Cum sa mai putem face asta? Cui sa ii vorbim despre asta? Cui sa ii aratam aceasta intreaga lume ascunsa de sentimente pe care o purtam in noi? …nu mai stim de ceva vreme in cine putem avea incredere.

Acesta este momentul in care viata ne arata maretia si splendoarea ei, aduncandu-l in calea noastra pe acel Cineva de care avem nevoie. Si cand il vedem, stim, simtim caldura pe care am cautat-o dintotdeauna. Dar pentru ca ne este atat de teama ca va fi doar o noua capcana inselatoare, incercam sa fugim. Si ne luptam cu el, asa cum suntem obisnuiti sa facem pentru a ne apara, desi el nu ne ataca si nici nu lupta impotriva noastra. Si in lupta asta pe care o purtam cu un inamic ce nu exista, reusim sa il ranim. Dar nu se supara, pentru ca ne intelege zbuciumul si vede inauntrul sufletului nostru, ne vede sentimentele si stie ca este greu pentru noi sa-l acceptam, sa avem incredere in el. Iar in timp ce noi incercam sa fugim, el ne ia de mana, ne zambeste si ne ofera alinare pana ce reusim sa ne calmam si pana ce putem deschide ochii sa-l vedem cu adevarat. Si sta rabdator langa noi si asteapta momentul in care vom intelege ca el este acolo pentru noi si nu impotriva noastra.

Acesta este momentul cand incepem sa vedem de ce am avut nevoie de toate lucrurile bune si rele pe care viata ni le-a scos in cale. Fiecare moment, fiecare intamplare pe care am trait-o a fost menita sa ne conduca spre a-l cunoaste. Toate au fost menite sa ne faca capabili sa-l apreciem si sa ne dam seama cata nevoie avem de el in viata noastra. Asa ca, in acest moment, dupa toate luptele, viata ne ofera totodata si o alegere. Poate cea mai mare de pana atunci, poate chiar cea mai mare din viata noastra. Este momentul in care alegem sa ne asumam un risc si sa avem incredere in el sau in care alegem sa-l lasam sa treaca pe langa noi.

Putem alege sa ne asumam riscul si sa pierdem, ceea ce ne poate distruge sufleteste, sau putem alege sa-l lasam sa treaca. Aceasta a doua alegere este cea mai simpla dar si cea mai sigura. Dar exista un risc si aici. Putem sfarsi prin a parcurge acest drum al vietii singuri, stingandu-ne cu fiecare pas pe care il facem. Dar exista si posibilitatea sa ne asumam riscul si sa castigam. Si asta merita totul. . Asa ca, la finalul povestii mele, va intreb. Voi ce ati face? V-ati asuma riscul? Eu as face-o. Daca as face o greseala prin aceasta alegere, as pierde, dar daca nu, as castiga. Oricum ar fi, cred ca asumand-mi riscul este singura varianta in care pot castiga. Asa ca da, mi-as asuma riscul, as face acest salt de incredere si poate chiar as si castiga. Nu pot decat sa ma rog ca acest Cineva “intamplator” din viata mea, care ma asteapta de-a lungul drumului, cel care trebuie sa faca acest salt de incredere impreuna cu mine, sa il faca la randul lui cand momentul va veni si nu sa aleaga sa ma lase sa trec pe langa el…

******************

ARTICOLUL DE MAI SUS APARTINE IN INTREGIME ARIANEI JORDAN (GUEST POST)

Pe Ariana o puteti citi aici.

Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *