Tragedia nationala si prostia omeneasca


Eu nu cred intr-un Dumnezeu care ucide. Nu cred intr-un Dumnezeu care bate cu paru'. Nu cred intr-un Dumnezeu care omoara tineri de 15 ani, sau de 25 ani, pentru ca se distreaza intr-un club. Nu cred ca Divinitatea pedepseste gusturi muzicale.

Am invatat despre un Dumnezeu bun si iertator. Unul care te ajuta si te indreapta pe calea cea buna. Unul  care si-a trimis fiul sa-i invete pe oameni dreptatea, adevarul, bunatatea. Si sa moara pentru pacatele lor.

Zilele astea niste oameni care-si spun crestini ne predau lectia unui Dumnezeu barbar si razbunator. Ne arata ca abaterea de la normele sociale ucide. Ne invata ca oamenii sunt vinovati pentru ca au plete si asculta rock. Pentru ca ies din casa si socializeaza live.

Eu cred in stiinta. Iar pentru mine explicatia e logica, departe de a fi religioasa. O scanteie. Material extrem de inflamabil. Si tragedia. Vinovatii? In fiecare dintre noi. In Guvern, in coruptie, in administratorii cluburilor, in noi toti ca am acceptat si am alimentat toate astea. Vinovat e si cel care ia, si cel care da.

Am vazut pareri de bun simt, si pareri de-a dreptul halucinante. Au aparut, ca ciupercile dupa ploaie, justitiarii de ocazie, sfintii intrupati pe pamant si mesagerii lui Dumnezeu in carne si oase. Identifica semne divine si arunca cu pietre in stanga si-n dreapta. Detinatorii adevarului absolut, oamenii care cred ca-si traiesc viata corect si asta e singurul mod corect de a trai, oamenii care se cred fara pacat sunt cei care au pareri demne de Paleolitic. Si dau vina pe coincidente. Oamenii care fac cu dezinvoltura legatura dintre versurile unui cantec si o tragedie, dar nu inteleg corelatia dintre scantei si material inflamabil. Si invoca justitia divina. Si cred ca au murit atatia tineri pentru ca s-au dus intr-o seara sa asculte un concert de muzica rock. Daca ar fi ascultat manele, asta le-ar fi salvat viata?

Am ascultat si eu "The Day we Die". Nu e despre moarte. E despre viata. Si despre libertate. Si mai e despre coruptie si nepasare. Astea ucid.

In tara asta in care traim, ca sa se schimbe ceva trebuie sa se intample o drama. Ne construim normalul pe nenorociri. Noi trebuie sa avem sacrificii mai intai, ca lucrurile sa se miste in directia fireasca. N-avem notiunea de "masura preventiva", avem doar precedente si masuri ca sa nu se MAI intample si a doua oara. Si n-am inteles inca faptul ca depinde de noi sa schimbam asta. Ca puterea este, ca intotdeauna, a celor multi.

Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *