Unde ne sunt limitele? 1


Daca acum ceva vreme mi-ar fi spus cineva ca limitele sunt doar in capul nostru, as fi raspuns ca depinde. Un om nu poate sa faca chiar orice vrea pe lumea asta. Dar de ceva vreme chiar stau pe ganduri in privinta asta. Si cred ca limitele sunt mult mai departe decat banuim noi ca ar fi.

Se spune ca in viata semnele si oamenii potriviti ti se arata atunci cand esti pregatit sa-i primesti. Iar eu ma tot lovesc in ultima vreme de exemple de oameni care demonstreaza ca imposibilul e un copil mic si razgaiat.

Un lucru e clar: cu totii vrem sa ne simtim bine. Cautam confortul, vrem sa ducem vieti lipsite de griji, sa fim fericiti, si sa avem probleme cat mai putine. Ne place job-ul nostru de la 9 la 18, sigur si caldut, cu un venit mai mult sau mai putin modest. Stim cu exactitate in fiecare zi unde o sa fim in intervalul asta orar. Lucram majoritatea in corporatii, stam 8 ore pe zi pe scaun si cu ochii in calculator. Astea sunt datele de la care pornim. Numai ca, in ultima vreme, corporatistii se indreapta din ce in ce mai mult catre sport. Desi in aparenta miscarea contribuie doar la aspectul fizic, in esenta intre miscare si dezvoltare personala exista o stransa legatura. E despre depasire de limite, e despre iesire din zona de confort, e despre organizare si planificare. E despre sa stii ca poti mai mult, si cat de mult poti. Sau cat de mult lupti pentru ceea ce vrei. Sau, si mai bine spus, cat de mult poti sa induri pentru ceea ce vrei.

Va povesteam acum ceva vreme de trei romani care au alergat o saptamana la -40 de grade. In conditii greu de imaginat, aproape inumane. Andrei Rosu, cel care impreuna cu Tibi Useriu si Vlad Tanase a cucerit anul acesta Polul Nord, este un fost corporatist. A lucrat ani de zile intr-o banca, a avut un job cat se poate de normal si dupa job un program cat se poate de anost. Pana cand s-a hotarat sa fie un exemplu pentru copiii lui, sa aiba ce sa le povesteasca si a inceput sa alerge. La 34 de ani.  Distante mici la inceput, ulterior atingand culmi greu de imaginat pentru un sedentar. Este maratonist in conditii extreme si recordman. Nu este imposibil, e ceea ce face motivatia corecta dintr-un om.

Adriana Istrate - nu stiu cati dintre voi ati auzit de ea. Lucreaza si la ora actuala intr-o banca si a inceput sa alerge pentru o viata mai buna. La 32 de ani. Detine recordul pentru maraton si ultramaraton pe toate cele 7 continente, in zece luni, iar in 2014 Adriana a alergat 100 de kilometri, la -35 de grade, intr-o competitie desfasurata in Antarctica.

Gabriel Draghici, un nume probabil necunoscut pentru cei mai multi dintre voi, lucreaza tot intr-o banca. In timpul liber face sport extrem. Iar in septembrie 2015 a inotat 24 de ore fara oprire intr-un bazin de 35 de metri din Galati. Actiunea sa a avut scop umanitar.

Sunt doar cateva exemple de oameni care au vrut sa lase ceva in urma. De oameni care nu s-au multumit cu programul de la 9 la 18. De oameni care au cautat si au vazut dincolo de ei si de presupusele limite umane. Pentru ca orice competitie e despre psihic, si nu neaparat despre fizic. Am auzit noi ca vointa muta muntii din loc, dar suntem, totusi, campioni la a gasi scuze. Tot ce vrem sa facem facem de maine. Sau de la 1. Sau de anul viitor. Niciodata acum.

Data viitoare cand mai crezi ca esti prea batran sa practici vreun sport, nu uita ca Adrian Mila de exemplu, a inceput sa alerge la varsta de 46 de ani. Dragos Roua, maratonist si ultramaratonist, a inceput sa alerge tot dupa 40 de ani. Gheorghe Mosion a descoperit alergarea la 52 de ani. Si sunt doar cateva exemple de la noi din tara. Daca pana acum n-ai mai alergat deloc, poti sa-ti iei o pereche de balerini de pe LaScarpa.ro sau orice alta incaltaminte comoda si sa mergi pe jos la munca. Sau sa te intorci pe jos de acolo. E un inceput si e mai bine decat sa nu faci nimic.

Am vazut atatea exemple de oameni care au sfidat imposibilul, incat nu mai cred in limite. Cred in vointa si cred in absenta ei. Cred ca schimbam ceva doar atunci cand doare si nu stim cu adevarat cat putem pana nu ne lovim de mai mult decat credeam ca putem duce. Rareori ne punem singuri in situatii incomode si rareori ne intereseaza sa suferim. Nimeni nu-si doreste efort prelungit sau vreo durere, desi eu nu cunosc profesor mai bun decat aceasta din urma :) Pana la urma, sa-ti realizezi visele inseamna sa treci de la stadiul de "a astepta sa se intample lucruri" la stadiul de "a face efectiv lucruri". E diferenta dintre pasivitate si actiune.

Share Button


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “Unde ne sunt limitele?