Unorthodox


Bai, cum e filmul asta! M-a prins 4 dimineața cu Unorthodox pe Netflix. Spectaculoasă actrița, spectaculos subiectul. Și cum viata bate filmul, e bazat pe o poveste adevărată. E despre evreii ultrareligiosi din Brooklyn, despre o comunitate complet închisă mental, despre tradiționalism dus la extrem. E despre o cultură care ma sperie. Și este, în egala măsură, despre libertate și puterea de a-ți decide singur destinul.

Etsy, jucata magistral de Shira Haas, a fost crescuta intr-o comunitate stricta de evrei ortodocsi din New York si a fost fortata de bunici sa se casatoreasca la varsta de doar 17 ani. Cativa ani mai tarziu, tanara va fugi la Berlin, doar ca trecutul nu va intarzia s-o prinda din urma. O data cu evadarea incepe si povestea ei de descoperire personala. Etsy se ridica impotriva curentului, se lupta sa gandeasca si sa aleaga pentru ea insasi si se reinventeaza in termenii proprii.

Unorthodox se concentreaza simultan pe locul in care Esty ajunge - la Berlin, unde il intalneste pe Robert (Aaron Altaras) si pe prietenii sai muzicieni - si pe ceea ce a dus-o la punctul in care s-a simtit obligata sa scape de Brooklyn. Filmul este portretul renasterii unei femei care incearca sa se elibereze de o viata care o constrange.

Desi protagonista nu traieste intr-o fortareata, ci in Brooklyn si poate sa iasa din casa si sa mearga unde vrea, din punct de vedere psihic insa, comunitatea in care traieste e ca o cortina de fier. Si merita sa vezi filmul, nu numai pentru ca poti invata enorm despre o cultura care ne este necunoscuta tuturor. Dar si pentru ca inveti ca poti sa-ti trasezi propriul drum chiar si atunci cand soarta pare pecetluita. Inveti ca ai intotdeauna si alta varianta decat sa te complaci. Si inveti sa crezi in tine si sa lupti pentru tine si drepturile tale.

Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.