Vocatie de Maica Tereza 1

Nu stiu cum se face, dar una spunem si ... altul alegem. Mai exact, pe lista scurta vrem sa fie frumos, destept, cu bani, generos, fidel si atent. Dar cum un asemenea exemplar masculin n-a fost gasit nici de Statia Spatiala Internationala, decidem ca problema e la noi si mai lasam din pretentii. Atat de mult, incat ne pricopsim cu un soi de Christian Grey mai batran, mai gras, mai chel si care sta cu ma-sa. Dar cum sa spunem, are el asa o atitudine, de ne da pe spate. Si el ne da cu flit intr-un anume fel, si are un dispret fata de toate cele, incat neaparat trebuie sa fie un spirit libertin si independent. Nu l-au inteles alea dinaintea noastra - evident ca erau niste superficiale - las' ca-l intelegem noi in profunzime.

Daca stau sa ma gandesc bine, din ce stiu, din ce-am vazut, din ce-am auzit, nu barbatii stapani pe ei si pe viata lor au cel mai mare succes la femei, ci toti lovitii de soarta. Pentru ca avem vocatie de Maica Tereza in stange. Ne place sa ingrijim, sa oblojim, sa reparam, sa vindecam. Ne place sa fim autoarele metamorfozei.

Bai, deci pe noi practica ne omoara pana la urma. Ca stim ce vrem numai in teorie, in plan real viata ne da ceea ce ne trebuie, nu ceea ce ne dorim. Si ne tot trebuie masculi din astia cu cordonul ombilical netaiat, pana invatam ca un barbat, ca sa se numeasca barbat, trebuie sa se mai si poarte ca atare.

Adica sa fie independent. "Nu pot sa respir fara tine" e romantic si frumos doar in filme, si habar n-am de ce sa vrei sa fii centrul universului lui si sa nu te vada decat pe tine. In viata reala zic sa nu incurajam psihopatii. Un barbat e frumos cand are preocuparile lui, printre care imi face loc si mie. Pentru ca si eu am preocuparile mele. Ii admir pe cei care formeaza un cuplu indivizabil si omogen asa, dar ma intreb cum rezista. Pentru ca nu exista pe lumea asta doi oameni cu aceleasi interese decat partial, si sa ne dezvoltam in directii diferite nu inseamna ca unul se dezvolta mai putin decat celalalt.

Sa mai fie si stabil. Din toate punctele de vedere, ptrintre care si financiar. Da, sunt putine femeile care recunosc ca le intereseaza stabilitatea financiara a unui barbat. Eu nu vad nimic rau in asta, atata timp cat ne intereseaza banii in masura in care fac dintr-un barbat un exemplar eligibil. Deci nu ca sa circule intre parteneri, nu ca unul sa castige si celalalt sa cheltuiasca, ci in masura in care confera detinatorului siguranta de sine. Fireste, ca sa se intample asta, banii trebuie obtinuti prin propriul efort, altfel, dobanditi de pe la rude, sunt doar masura a neputintei.

Sa-ti dea siguranta. Ce-i drept, siguranta e ceva ce trebuie sa dobandesti de una singura, si cu care intri intr-o relatie. In principiu, daca n-o ai, nici n-o poti lua de la altii. Dar exista asa, un anumit gen de barbat, care stie cum sa-ti arate ca esti aleasa, nu ca esti singura optiune disponibila. Daca oscileaza intre tine si Maricica, nici n-are sens sa-ncepi lupta de lamurire. Daca te-nhami totusi la asa o actiune onoranta, o sa plusezi in timp cu tot ce ai si tot ce esti, si tot n-o sa fie suficient.

Sa aiba bun-simt. Doamneee, trebuia sa-l trec primul. Educatia aleasa e o arta. E cam ca o mancare dulce-acrisoara. Adica nici curtenitor din cale-afara, nici complet strain de "Codul bunelor maniere". Da, cam umbla vorba prin targ ca noua ne plac baietii rai. Nu stiu de ce sintagma a fost asimilata proastei cresteri si grobianismului, dar in realitate ne plac baietii rai cu toate celelalte, daca se poate. Cu noi, protagonistele relatiei, sa fie doar un pic rebel. Ca totusi n-am auzit de vreo dragoste patmasa sa izbucneasca atunci cand el spala pe jos sau cand ducea gunoiul, de exemplu.

Si sa aiba initiativa. E un "must". Genul ala de barbat prudent peste masura, care asteapta alinierea astrelor pentru ceea ce vrea el, intr-o totala expectativa si care nu-si asuma nimic, cu atat mai mult vreun refuz, ma indoiesc ca poate starni vreo pasiune. N-am o idee fixa conform careia barbatul trebuie sa faca primul pas, dar daca vrea si nu il face, pai sa ramana acolo unde e.

Da, e frumos cand sprijini un om sa se ridice. Cand esti acolo pentru el si la bine si la rau, atunci cand vezi ca merita asta. Si nimic nu se compara cu sentimentul de recunostinta. Dar recunostinta nu are nicio legatura cu dragostea. Iar a fi mama ranitilor si a sustine toti neputinciosii e comportament patologic. Nu are legatura cu iubirea, nu are legatura cu bunatatea, si n-o sa fii rasplatita nici pe lumea asta, si tind sa cred ca nici pe cealalta.