E epoca stimei de sine si a discursului motivational. E epoca increderii in propria persoana. Traim minunat noi cu noi insine, intr-o lume in care fiecare te valideaza ca sa se valideze. Pentru ca mai important decat sa avem incredere in noi, este sa aratam c-o avem.
Ne-a intrat cultura asta motivationala in sange, care in loc sa trateze cauze, trateaza efect. Sunt mii de oameni care si-au dezvoltat o intreaga afacere din a le spune celor cu mai putin simt al valorii in propria viata cat sunt de minunati. Cum ei conteaza. Cum pot face orice. Cum sunt cei mai buni. N-are importanta in ce, in principiu in orice. Si astfel, cei cu coeficient de inteligenta mai mic decat talia ajung sa sustina cu incredere orice prostie le trece prin cap.
Nu, orice parere nu conteaza in orice situatie. Nu conteaza, daca nu-i documentata. Nu conteaza, daca nu are o baza reala. Nu conteaza, daca vrei doar sa te auzi si nu asculti in jur. Nu conteaza daca tii monologuri, nu porti discutii. Si mai ales, nu conteaza daca alt argument n-ai decat ca "X" si "Y" au fost in prealabil de acord cu tine. Cand n-ai un simt al realitatii bine proportionat, dreptatea iti pare a fi a celui cu mai multi adepti.
Si da, stima de sine scazuta e buna. E aia care iti arata ce trebuie sa imbunatatesti. E aia care iti spune ca trebuie sa slabesti daca te urci pe cantar si acesta afiseaza "Va rugam, a doua persoana sa coborati". E aia care iti spune ca trebuie sa mai citesti, daca nu legi coerent doua cuvinte. E aia care iti spune ca trebuie sa muncesti la tine, daca vrei sa te dezvolti. E cea care te impinge spre evolutie.
E sanatos sa ai o parere buna despre tine, e nesanatos sa nu-ti cunosti limitele. E sanatos sa stii ca poti sa vrei, e nesanatos sa vrei tot ce poti, doar pentru ca poti. E sanatos sa stii ca parerea ta conteaza, e nesanatos sa vrei sa conteze numai parerea ta.
Stima de sine nu creste peste noapte, chiar daca sunt carti despre cum poti sa ai incredere in tine in 30 de minute. N-o poti trata cu articole motivationale de doi lei, sfaturi de urmat in 5 pasi sau cu vreun fel de mancare. Pentru ca ai sa citesti si recitesti articolele alea pana ai sa le-nveti. De fiecare data cand ai sa dai de vreo problema, ai sa te-ntorci sa le mai recitesti putin. Si in lipsa unor rezultate masurabile in propria viata, ai sa incerci sa o gestionezi pe-a altora.
Eu nu vad o problema in a nu te pricepe la toate. Sa stii ca nu tot ce exista pe lumea asta ti-e destinat tie, si ca pamantul nu se invarte chiar in jurul tau. Stima de sine scazuta nu e o boala, atata timp cat e segmentata si nu per ansamblu. Insa e o problema sa nu te pricepi la nimic. Sa nu vrei sa inveti nimic. Sa vrei numai sa ai, si nu sa fii. Sa crezi ca fericirea ta sta in achizitii. Sa spui ca strugurii sunt acri atunci cand nu ajungi la ei.
Nu-mi place sa duc munca de lamurire cu oamenii. Nu cred in conversatii de complezenta, nu urmaresc socializarea cu orice pret. Nu duc dispute pana la capat, decat daca raman dupa ele cu ceva mai mult decat o durere de cap. Nu-mi place sa conving sau sa-mi impun punctul de vedere, si in general in discutii sunt interesata mai mult de alte pareri. Pe-a mea mi-o cunosc si doar cu ea eu n-as putea sa cresc. Dar acolo unde intalnesc oameni cu argumente mai presus de orice logica si realitate, eu ma retrag. Fara sa vreau sa modific nimic. Pentru ca aici victoria nu mi-ar face nicio cinste, iar acestia chiar merita sa traiasca cu parerile pe care le au.
