Adulter, Paulo Coelho


 
 
Editura: HUMANITAS fiction
An aparitie: 2014
Traducator: Micaela Ghitescu
Numar de pagini: 256
 
 
 
 
Un sot frumos, bogat si generos. Doi copii minunati. Un job respectat. Cele mai bune haine. Ce si-ar mai putea dori o femeie care deja are totul?
Probleme.
Linda este o jurnalista de succes, cu o viata personala si profesionala perfecta.
"Inca nu m-am prezentat. Imi pare bine, ma cheama Linda. Am 31 de ani, 1,75 m inaltime, 68 de kilograme si ma imbrac cu cele mai bune haine pe care banii le pot cumpara (gratie generozitatii fara limite a sotului meu). Barbatii ma doresc, iar femeile ma invidiaza."
Prinsa intre "teroarea ca totul se va schimba si teroarea ca totul va continua la fel", protagonista nu risca nici macar un alt fel de mancare atunci cand iese in oras. Dar cuvintele unui scriitor pe care il intervieveaza ii schimba modul de a privi lucrurile, si ii arata ca perfectiunea este plictisitoare.
"Nu ma intereseaza catusi de putin sa fiu fericit. Prefer sa traiesc cu pasiune, ceea ce implica un risc, pentru ca nu stim niciodata peste ce vom da mai tarziu."
Exact pasiunea este ceea ce lipseste din viata Lindei. Si pentru ca zilele trec egale, fara niciun element surpriza, incearca sa provoace pasiune acolo unde exista in cel mai bun caz o scanteie. Un interviu cu fostul sau prieten din tinerete, ajuns acum un important om politic, trezeste in ea pasiunea pentru viata.
Mie Jacob, prietenul din copilarie al Lindei, mi s-a parut cat se poate de insipid. Oricum, nu genul care starneste vreo pasiune uluitoare, nu genul care-ti ia mintile si te face sa uiti de tot si de toate. Isi justifica adulterul prin nefericirea in casnicie. N-are trairi fundamentale, n-are constrangeri existentiale. Poate ca vede in Linda aceeasi tristete de a avea totul, sau poate ca e doar un cliseu pe care-l foloseste. Poate ca vrea doar sex, sau poate ca vrea sa-l asculte cineva. Coelho nu ne da foarte multe detalii din perspectiva lui, si cititoarea e libera sa aseze in personajul lui pe oricine vrea imaginatia ei :) De altfel, nici nu este concret zugravit in carte, pesemne ca nu asta e scopul. E doar un prosper om politic, cu o sotie ambitioasa si obsedata de control, care-i planifica fiecare pas in cariera.
Imaginandu-se indragostita pentru o perioada de timp, singura preocupare a Lindei este Jacob si sotia lui. Si petrece destul de mult timp investigand viata acesteia, ca in final sa se hotarasca s-o distruga.
"Iata tipul de femeie pe care vreau sa-l distrug fara mila. Fiindca nu e amarata ce se scoala la cinci dimineata ca sa vina sa lucreze in centrul orasului, fara viza de rezidenta, murind de frica sa nu se descopere intr-o zi ca se afla aici ilegal. Nu e femeiusca maritata cu un inalt functionar de la Natiunile Unite, mereu prezenta la petreceri, facand tot posibilul sa arate cat este de bogata si de fericita, desi toata lumea stie ca sotul ei are o amanta cu douazeci de ani mai tanara decat ea. Nu e amanta aceluiasi inalt functionar de la Natiunile Unite, care lucreaza in organizatie si, oricat de bine ar munci si s-ar stradui, nu va recunoaste nimeni niciodata ce face, pentru ca <<are o legatura cu seful>>. (...) Nu, Marianne nu se incadreaza in nici una din aceste categorii. E o femeie deplina."
Un mic detaliu ii da insa planul peste cap, iar Linda renunta la planul ei.
Straniu pentru o femeie indragostita cel putin la nivel imaginar de un alt barbat, Linda nu-si scapa din vedere sotul. El este cel cu care vorbeste despre starea ei de apatie, el este cel care o sprijina, el intuieste adulterul si tot el este cel care se invinovateste ca nu i-a acordat suficienta atentie. Drumul plin de cautari al Lindei se indreapta intotdeauna catre el. 
Infidelitatea e de gen feminin. De cele mai multe ori femeile au intentia, dar nu au curaj. De cele mai multe ori barbatii au curaj chiar si atunci cand n-au intentia. Cine isi imagineaza ca va citi o poveste clasica despre adulter cu un final asteptat sau macar intuit, se insala. Nu cred ca autorul a vrut sa ne ofere un fir epic neobisnuit, povestea nu se concentreaza in jurul ambelor personaje sau a actiunilor lor, ci in jurul trairilor Lindei. Coelho ne vorbeste prin intermediul protagonistei despre singuratatea in doi, despre decizii asumate, despre monotonia unei casnicii, despre asteptari neimplinite, despre fantezii care-si pierd farmecul cand sunt transpuse in realitate. Sunt atat de bine creionate si surprinse, incat te trezesti in mijlocul povestii fara sa-ti dai seama cand te-a prins. Linda regaseste intr-un final drumul catre casa, realizeaza ca dragostea e in ea si nu la cei din jur, ca sentimentele ii apartin si nu i le poate lua nimeni. Dar mai ales, invata sa iubeasca.
"Nu tu iti alegi viata: ea este cea care te alege. N-are rost sa te intrebi de ce ai parte de bucurii sau tristeti. Accepta si mergi mai departe. Nu ne alegem vietile, dar hotaram ce sa facem cu bucuriile si tristetile pe care le primim."
"Poate fi cineva obligat sa-si ceara iertare fiindca a iscat o iubire imposibila?
Nu, in nici un caz.
Pentru ca si iubirea lui Dumnezeu pentru noi e imposibila. Niciodata nu i se va raspunde pe masura si totusi El continua sa ne iubeasca."
"Cand vine noaptea si nu vede nimeni, mi-e teama de orice: de viata; de moarte; de dragoste si de lipsa ei; de faptul ca toate lucrurile noi devin obiceiuri; de faptul că pierd cei mai buni ani din viata intr-o rutina care se va repeta pana la moarte; si de ideea de a infrunta necunoscutul, oricat de surescitant si de aventuros ar fi."
 
"Nu exista alta cale de a reusi sa iubestisi nu e nici un mister in asta. Ii iubim pe ceilalti, ne iubim pe noi insine, ii iubim pe dusmanii nostri, si astfel niciodata nu va lipsi nimic in vietile noastre."
 
Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.