Am un stil fantastic de a-mi complica propria viata, si nici in materie de lectura nu ma abat de la aceasta regula. Am refuzat pana acum cu o ambitie pe care mi-ar fi placut sa o canalizez mai constructiv, cam tot ceea ce tine de dispozitive moderne de lecturat. Nu, eu sunt conservatoare si din punctul asta de vedere. Mie imi place sa dau pagina "in dulcele stil clasic", imi plac semnele de carte hand-made si mirosul de tipar. Un astfel de dispozitiv nu poate sa-mi tina loc de biblioteca, nu pot sa-l citesc, de exemplu, pe Eliade in maniera asta, "viersurile" lui Arghezi n-ar avea niciun farmec asa, lui Camil Petrecu si-a lui "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" ii sade mai bine in forma fizica decat in forma digitala, si exemple sunt nenumarate pentru cartile care n-ar trebui sa lipseasca din nicio biblioteca.
Satula insa sa ma tot sabotez singura, m-am hotarat ca macar pentru momentele pierdute in trafic sa-mi instalez aplicatia celor de la 
: "Elefant eBooks Reader" - prima in limba romana de lecturare a cartilor electronice compatibila cu Adobe DRM. Nu de alta, dar ma simteam usor superficiala cand imi alegeam cartea de pus in geanta dupa ... numarul de pagini si sutele de grame pe care le cantareste. Acum de exemplu, n-o sa mai am nicio problema cu trilogia "Jocurile foamei" - despre care am inteles ca, desi aparent e o carte destinata adolescentilor, in estenta este o extraordinala lectie de supravietuire si un instrument de dezvoltare personala. Iar eu am tot amanat s-o citesc dintr-un motiv cat se poate de prozaic: mi-era greu s-o iau dupa mine :)
Asa am descoperit, cu o placere pe care numai cititorii inraiti o pot intelege, printre multele carti electronice la preturi mai mici decat pretul unui pachet de tigari, o "rara avis" a literaturii contemporane. O carte micuta dar densa, ca o esenta tare de parfum: "Bufnita oarba", a scriitorului iranian Sadegh Hedayat. Stiam cate ceva despre cartea asta, o preceda o faima discreta si era oarecum invaluita in mister. M-a atras titlul, m-a atras povestea scriitorului, dar cel mai mult m-a atras faptul ca nu se mai gaseste. Deh, la fel ca toti oamenii, si pe mine ma atrage ceea ce nu pot avea :) Prima si ultima carte tradusa in limba romana a acestui scriitor este stoc epuizat in toate librariile.
"In viata sunt rani care, precum lepra, rod incet in singuratate sufletul si il distrug."
Cartea lui Hedayat e un micro-roman halucinant, plin de simboluri si de mituri. Dragostea din carte e una specific iraniana, pura. Personajele sunt descrise amanuntit, peisajele la fel, dar Hedayat zugraveste ca nimeni altul natura starilor sufletesti. Romanul lui e inexplicabil. Hedayat-personajul cocheteaza cu ideea de sinucidere, dar in final, moare doar sufleteste. Hedayat-scriitorul se sinucide in 1951, dupa o incercare nereusita de a-si lua viata in 1927. Il atragea moartea, il atragea viata de dupa, si tot ce tinea de natura starilor sufletesti. Cartea lui e romanul unei obsesii. Si cumva, am ramas cu impresia ca obsesiile din roman sunt si cele care l-au impins la sinucidere.
Hedayat era un misogin. Ura femeile, iar ideea lui despre iubire e zugravita cum nu se poate mai bine in "Bufnita oarba": cu cat te apropii mai mult de iubire, cu atat pierzi din frumusetea sentimentului. Hedayat avea o imagine dezgustatoare asupra iubirii si o reflecta de-a dreptul grotesc. E incredibil cata densitate, cata profunzime se poate ascunde intr-un roman atat de scurt.
"Bufnita oarba" e o otrava. Cartea asta nu-i o lectura de vacanta. E grea, e plina de simboluri care te-ndeamna sa reflectezi. N-am cum s-o povestesc, ii lipseste firul epic si e plina de metafore. Te cucereste, daca-ti place estetica uratului. Unele pasaje se cer recitite, poate nu le-ai prins sensul din prima, sau poate la a doua citire descoperi valente noi. Intamplarile sunt recurente, se repeta la intervale mai scurte sau mai lungi de timp, avand de fiecare data alt sens, dandu-ti senzatia ca in final ai inteles, doar ca sa te intalnesti din nou cu absurdul cateva pagini mai incolo. Se vede influenta lui Kafka, pe care Hedayat l-a avut ca model, si pe care l-a intrecut cu maiestrie, zic eu.
