Poate ca daca ne-am mai juca si noi, adultii, din cand in cand, am fi mai veseli, mai plini de viata, mai prietenosi si mai altruisti. Poate ca, daca ne-am inconjura de copii, daca ne-am petrece mai mult timp cu ei, am invata sa nu tinem o suparare mai mult de cinci minute. Am experimenta fericirea autentica, am invata sa vorbim in cuvinte simple, am reinvata sa traim. Si vorbesc aici de joaca autentica, stimulativa de imaginatie, de cea care inca mai pastreaza din farmecul arhaic al copilariilor noastre.
Ma ingrijoreaza cumva valul de copii care nu stiu ce inseamna sa te joci cu adevarat, care stau cu orele si se joaca pe tablete sau alte gadget-uri, care raman cumva blocati in lumea unor jocuri electronice, incapabili sa mai poarte o conversatie, incapabili sa interactioneze cu alti copii. Ei sunt adultii de maine, insingurati si stangaci in socializare si dialog.
Se apropie luna cadourilor, se apropie sarbatorile de iarna, si propun ca anul acesta, Mosul sa vina incarcat cu daruri clasice. Eu una as cumpara, pentru copiii prietenelor mele, daruri din copilaria mea, jocuri pentru copii parca uitate acum printre atatea device-uri, dar foarte stimulatoare de imaginatie si frumos.
As cumpara plastilina Play-Doh, care nu e toxica si nici iritanta, pentru a lua forma imaginatiei unui copil. Contine, in cea mai mare parte, apa, sare si faina de grau, astfel incat nu prezinta niciun pericol in cazul in care copilul pofteste la rodul imaginatiei sale :) E o minune de plastilina si pentru parinti, pentru ca nu pateaza, iar dupa ce s-a uscat se poate curata foarte usor cu aspiratorul. Dar as alege-o, in primul rand, pentru maleabilitate si rolul sau educativ.
Si as mai cumpara papusile Tura-Vura, surorile vorbarete, care sa ne aminteasca din cand in cand si noua, celor mari, de socializare, de dialog, de importanta comunicarii prin viu grai.