... nu sunt neaparat de o frumusete coplesitoare, dar stiu exact cat valoreaza.
Femeile care ma inspira cunosc diferenta dintre feminitate si feminism, diferenta dintre a se remarca prin prezenta si a se remarca prin absenta, diferenta dintre a trai si a se simti vie. Sunt femeile care se iubesc mai intai ele pe ele, inainte s-o faca oricine altcineva. Sunt femeile pe care le tratezi cu respect implicit, pentru ca n-ai alternativa. Sunt femeile libere de parerile celorlalti, femeile care nu vor sa demonstreze nimanui nimic, femeile care n-au nevoie ca altcineva sa le confirme calitatile.
Ma intriga locurile in care se gaseste puterea unei femei. Sunt caractere puternice femeile care se daruiesc fara regrete si fara asteptari, care nu se tem sa fie calde, nu se tem de emotii si nu au orgolii prostesti. Sunt femeile care se uita mai mult in sufletul lor, sa vada ce contine, si stiu ca e esential sa se cunoasca mai intai pe ele, ca mai apoi sa-i cunoasca pe cei din jur, Se daruiesc in intregime cu tot ce au mai bun si mai frumos, nu-si pastreaza niciodata cai de retragere si stiu ca inima se atrofiaza daca nu simt viata in fiecare artera. Femeile care ma inspira sunt normale, sunt umane, nu frapeaza si nu provoaca gratuit.
Femeile care ma inspira gandesc mult si vorbesc putin. Au interiorul la fel de imbracat ca exteriorul, lupta pentru ceea ce vor, au coloana vertebrala si puterea de a construi mereu ceva de la zero. Au un palmares de vise implinite si alte vise pe cale sa le transforme in realitate. Se bucura de prezent, invata din trecut, si proiecteaza in viitor doar asteptari a caror implinire depinde doar de ele.
Femeile care ma inspira nu se lasa conduse de tendintele modei, ci isi definesc singure propria frumusete, isi contureaza propriul stil. Au in permanenta grija de sufletul lor, sunt irezistibile prin conversatie, prin preocuparile din timpul liber, prin siguranta de sine si discernamant sub toate aspectele. Sunt femeile care stiu si sa asculte, si sa se faca auzite. Care nu sunt superficiale nici in gandire, nici in emotii. Sunt femeile care te provoaca la conversatie. Sunt femeile discrete, carora le simti absenta mai mult decat le simti prezenta. Sunt femeile care nu tac atunci cand au ceva de spus, si nu vorbesc atunci cand cuvintele ar fi goale de sens. Sunt femeile care nu monopolizeaza, fie ca e vorba de o discutie, fie ca e vorba de un barbat. Sunt femeile cu principii, cu valori, cu ratiune. Sunt femeile care vor mai mult. Sunt femeile care pot fi fericite si singure, si insotite. Dar mai ales, sunt femeile care aleg sa fie fericite singure, decat prost insotite. Iar varsta femeilor care ma inspira nu se citeste pe ridurile din jurul ochilor, si nici in buletin. Se vede mai cu seama in emisferele cerebrale, in felul in care iau decizii, in alegerile intelepte, si in ambitia de a-si reveni din orice catastrofa sentimentala.