De cand ma stiu, am avut o pasiune pentru gramatica. Nu-mi plac regulile in sine, nu-mi plac lucrurile stabilite deja, si nu-mi plac limitele. Dar sa vorbesti corect in limba materna, imi pare ca tine de un bun simt elementar. E vorba mai mult de respect in primul rand fata de mine si apoi care fata de cei care incearca sa descifreze ceea ce am vrut sa spun, si mai putin este vorba despre cultura.
E adevarat, nu toata lumea e inclinata spre dezvoltarea intelectului, si nu oricine manifesta interes pentru a vorbi corect. Dar gramatica in sine e mai mult decat un set de reguli. Fie ca vorbim de gramatica limbii engleze, gramatica limbii franceze, gramatica germana, sau gramatica oricarei alte limbi, ea este logica limbii respective.
Sa cunosti gramatica nu inseamna doar sa stii cum se aseaza corect cuvintele in fraza, sa stii cum sa vorbesti corect, unde sa pui virgula si unde sa pui punctul. Gramatica are nevoie de igiena, indiferent de limba pe care o utilizam. Cuvintele au nevoie de ingrijire, de atentie. Iar gramatica este amprenta personala a fiecarei limbi, si cunoasterea ei indica nivelul de sanatate al limbii respective. Asezate unul langa altul, cuvintele din dictionar n-au nicio noima. De fapt, asezarea in fraze dupa legi si reguli foarte bine definite confera fiecarui cuvant un sens. Felul in care cuvintele se metamorfozeaza in fraze, felul in care capata un sens si daca le schimbi locul sau punctuatia capata alt sens, indica nivelul de cunoastere al limbii respective. Nu-i mare lucru sa cunosti o insiruire de cuvinte indiferent de limba pe care-o vorbesti, dar e important atunci cand cunosti un numar limitat de cuvinte, carora le poti atribui valente nelimitate. Gramatica e pur si simplu cartea de vizita a fiecaruia.