Stop! Viata are prioritate!


Mi-e foarte dor sa intalnesc oameni la care trecerea timpului este cel mai frumos accesoriu. Nu o povara, nu unitate de masura pentru neimpliniri. Oameni pentru care viata are sens, multiple valente si o intreaga poveste in spate. Oameni care-si masoara timpul liber in piese de teatru, in paginile unei carti, in schimburi de idei, in experiente acumulate. Oameni pentru care timpul investit in ei insisi e cea mai valoroasa investitie.

Oameni care se trezesc cu poftă de viaţă si îşi asuma trecerea timpului fără prejudecăţi si idei preconcepute. Oameni reali, adevarati, autentici. Si puri. La care frumusetea nu se obtine "la minut", cu masti si tratamente cosmetice, ci se dobandeste in timp, prin educare continua.

Imbatranim cu totii pana la urma si anii care ni se aduna in buletin sunt mai degraba cumul de vise neimplinite, dezordine de valori si principii de viata, decat dovezi de intelepciune.

Intr-o lume in care sa stii ceea ce vrei este esential, sa stii cum vrei sa te simti e o doleanta second hand. Daca implinirea viselor tale nu costa zeci de mii de euro si n-are patru pereti, daca n-are forma, ci doar fond, parca nici nu mai merita mentionata. Sa stii ce te face fericit si ce te nefericeste deopotriva, sa stii ce iti aduce liniste si ce te face mai puternic, sunt adevaruri elementare pe care nu le mai cauta nimeni.

Ne punem viata pe pilot automat si alergam zi de zi spre implinirea unor obiective materiale, pentru ca timpul ne ameninta cu nemultumirea de sine daca doar suntem, dar nu avem. Amanam fericirea pentru cand vom fi suficient de frumosi, suficient de pregatiti, suficient de merituosi. Ne ridicam singuri standarde de neatins, iar adevarul este ca nicicand nu vom fi suficient de buni pentru noi insine. Ne cautam implinirea personala  in cele mai gresite locuri, o punem pe seama altor persoane, si nu reusim decat sa ne indepartam din ce in ce mai mult de ceea ce inseamna a trai. Fuga dupa a fi cineva si goana dupa a acumula cat mai mult ne face sa nu mai traim nimic cu adevarat.

Ne moare grija pentru noi mult inainte de aparitia primului rid. Nu viata e nedreapta cu noi, ci noi suntem nedrepti cu ea. Ne purtam de parca am mai avea de trait inca o viata cel putin. Ne socotim uneori prioritatile de parca ziua ar avea 48 de ore. De parca in viata noastra ar fi vorba de altcineva. Iar noi vom trai in alt timp, in alte vremuri, ceea ce vrem sa traim cu adevarat. Vom mai avea atunci inca o sansa pentru toate neimplinirile si toate netraitele de pana acum. Si uitam ca aici si acum, in lumea asta, miracolele sunt destinate tuturor, dar nu oricine le remarca. Sa muncesti o zi intreaga fara sa-ti folosesti o mana iti demonstreaza cat de norocos esti ca ai doua. Cei mai ambitiosi dintre noi au reusit mai mult, avand mai putin. Daca e garantat la nastere sau e liber in natura nu inseamna implicit ca e lipsit de orice valoare. E nepretuit, doar ca nu ti l-a luat nimeni, ca sa-i poti dimensiona importanta.

Traiesc o singura viata si vreau sa-mi apartina. Am 24 de ore pe zi, si tot atatea sanse la fericire. Ieri este o lectie de viata, maine nu e al nimanui deocamdata. N-am energie pentru prietenii carora le lipseste miezul, interactiuni fortate si conversatii de complezenta. Daca nu vibram pe aceeasi frecventa, nu vreau sa ne consumam timpul reciproc. Nu te poti plange cand cineva iti iroseste timpul, daca tu n-ai pus mai intai un pret pe el. Si nu i-ai cerut sa ti-l castige. Suntem, pana la urma, oamenii pe care ii acceptam langa noi. Suntem ceea ce citim, ceea ce ascultam, suntem visele pe care le avem, suntem lucrurile in care punem suflet. Suntem felul in care timpul isi lasa amprenta asupra noastra.

Am invatat retrospectiv ca viata mea are prioritate. Ca sunt personajul principal, ca despre mine e vorba aici. Am ani in care m-am pierdut pe drum, si zile in care nici nu-mi mai amintesc de mine. Iar ceea ce nu am facut cu participarea neconditionata a inimii mele, nu am facut deloc. Acum, bucuriile mele sunt in esenta simple. Vreau sa traiesc mirosul florilor de mai. Si concretizarea unui vis, si ce inseamna sa fii parinte, nu doar sa nasti. Vreau sa traiesc viata pe indelete pas cu pas si fiecare zi la timpul ei. Vreau sa ma incred in destin atata doar cat sa stiu ca de mine depinde ca sa-l schimb.  Cand ma trezesc vreau sa fiu vie, nu doar treaza, vreau sa-mi golesc mintea de toate treburile marunte care ma lasa fara energie, si sa-mi umplu timpul cu emotii, nu neaparat cu actiuni. Vreau alegeri la care sa particip cu sufletul. Vreau pauze intre obiectivele mele sa ma pot bucura de victorie, sa pot invata din esec. Principii la mana intai mai vreau, si sa gandesc de capul meu. Vreau idei cu miros de prospetime, si nu se dobandesc facand automatisme. Eu vreau o viata care nu-i stereotip.

Share Button
 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *