Ce este iubirea? Sentiment care se naste sau instinct natural care nu poate fi evitat? Este ceva ce se intampla la un moment dat in viata noastra, e in functie de cineva si de influenta pe care o are asupra noastra, sau este ceva ce pur si simplu exista in noi si trebuie sa se manifeste fara a fi cumva conditionat?
Ne place sa credem in iubirea neconditionata precum cred cei mici in Mos Craciun. Ne place sa suspinam la filmele americane care ne arata cum iubirea invinge totul, creeaza destine, schimba oameni. Ne place sa credem in idealuri si in povesti Hollywood-iene si e normal sa fie asa, pentru ca suntem oameni si toti ne dorim sa fim fericiti si sa avem parte in viata noastra de iubiri de basm si happy-end-ri. Insa realitatea nu este intotdeauna ceea ce vedem in filme, de fapt in cele mai multe cazuri realitatea este chiar opusul.
Dar de ce se intampla asta? De ce noua nu ni se intampla astfel de iubiri sau de ce povestile noastre sunt mult mai triste si mai putin frumoase decat cele pe care ni le imaginam si la care speram? Poate pentru ca alegem sa ii mintim pe cei din jurul nostru si mai ales sa ne mintim pe noi, folosind cuvinte mari cu prea multa usurinta. Poate pentru ca la un moment dat ajungem sa credem atat de mult in propriile fantezii si idealuri incat pierdem putin contactul cu realitatea, si cand ne trezim ne gasim dezamagiti de ea. Aud mereu in jurul meu declaratii marete, promisiuni vesnice, cuvinte carora nu le cunoastem intelesul. „Te iubesc pur si simplu, fara pentru ca”, „te iubesc doar pentru ca existi”, „nu am nevoie de motive sa te iubesc”. Cand vine vorba de iubire, toata lumea foloseste exprimari cliseu si imbratiseaza textele si articolele „inaltatoare” care ne explica cum trebuie sa iubim fara sa argumentam sau sa dam explicatii, fara sa avem nevoie de motive, fara sa trebuiasaca sa punem ceva la indoiala. Si fara sa ne dam seama ajungem sa ne lasam impresionati de cuvinte folosite prea usor si de oamenii care le folosesc. Ajungem sa ducem la nivel de „ordinar” sentimente atat de profunde exprimandu-le atat de superficial, doar pentru ca „suna bine”.
De ce ne este frica sa admitem lucruri pe care cu totii le stim, daca ne gandim putin? De ce nu asteptam putin sa ne gandim inainte sa ne lasam prada tentatiei de a spune si de a crede lucruri cu atata usurinta? Ce este de fapt iubirea? Stiinta ne spune ca iubirea la originea ei este o reactie chimica ce se naste in urma unui intreg proces care se petrece la nivelul creierului. Asta nu inseamna ca acest sentiment este mai putin frumos. Iar daca noi realizam si acceptam acest lucru nu inseamna ca prin asta rapim din spiritualitatea si profunzimea iubirii, nici ca suntem oameni mai reci sau care iubesc mai putin. Dimpotriva, cu cat intelegem mai bine iubirea si cu cat suntem mai sinceri cu noi si cu ceilalti, cu atat mai multa insemnatate poate capata un „te iubesc”. Pentru ca ajungem sa constientizam greutatea celui pe care il iubim in viata noastra. Sentimentul insusi capata o complexitate mult mai puternica. De ce te iubesc? Pentru ca esti un om minunat, pentru ca esti sincer si onest, pentru ca esti frumos, pentru ca esti educat, pentru ca esti modest. Te iubesc pentru ca esti inteligent, pentru ca stii ce inseamna valoarea si onoarea, pentru ca le pretuiesti si le respecti. Te iubesc pentru ca esti un om bun si bland. Te iubesc pentru ca ma faci sa rad, pentru ca ma faci sa uit de suparari si chiar daca nu poti le alungi, ma ajuti sa trec prin ele mai usor. Te iubesc pentru ca atunci cand am nevoie de tine ma ajuti si ma sustii. Te iubesc pentru ca ma faci sa imi doresc sa fiu mai bun si pentru ca ma incurajezi si imi dai incredere ca pot. Sunt atat de multe motive pentu care te iubesc sau, de fapt, sunt atatea motive pentru care AM AJUNS SA TE IUBESC.
Te-as mai iubi daca ai fi un om crud, un om rau? Daca ai fi violent, daca m-ai lovi, daca m-ai chinui? Te-as mai iubi daca nu ai avea niciun fel de valori in viata, daca nu m-ai respecta? Te-as mai iubi daca ai fi un om ursuz, daca as vedea in tine ca esti capabil de rau si de urat? Te-as mai iubi daca m-ai minti si daca m-ai insela? Daca prezenta ta m-ar face si pe mine sa fiu un om mai rau si mai posac? Daca iubirea ta mi-ar contorsiona sufletul dincolo de recunoastere? Te-as mai iubi? AS MAI FI AJUNS SA TE IUBESC? Probabil NU. Trebuie sa recunoastem ca iubirea noastra este rezultatul direct al tuturor actiunilor celorlalti asupra noastra. Trebuie sa putem distinge intre iubirea reala si obsesie. Intre cele doua nu este decat o linie destul de fina pe care de multe ori nu o mai distingem si in felul asta incepem sa uitam de ce iubim, lasandu-ne subjugati si controlati de obsesie. Obsesia noastra cu privire la iubire. Iar cand afectiunea noastra se indreapta catre cineva care este o influenta negativa in viata noastra si avem senzatia ca nu putem sa facem nimic pentru ca sentimentele sunt pur si simplu mult prea puternice pentru a fi controlate in ciuda raului pe care il simtim, avem nevoie sa ne trezim. Eu stiu de ce iubesc si cand o spun sunt sigura ca iubirea mea cuprinde tot. Te admir, te respect, te ador, te stimez, te doresc langa mine, te pretuiesc. TE IUBESC! Iar cand sunt iubita vreau sa stiu ca cine ma iubeste stie la randu-i de ce o face. Vreau sa stii si tu de ce iubesti. Vreau sa constientizezi exact cum, cat si de ce iubesti. Cum, cat si de ce vrei sa fii iubit sau iubita. Sa stii ce iti doresti. Eu nu-mi doresc doar cuvinte care sa fie expresii ale unor senzatii superficiale si confuze. Nu-mi doresc un TE IUBESC „usor”. Tu ce iti doresti?
***********************************
ARTICOLUL DE MAI SUS APARTINE IN INTREGIME ARIANEI JORDAN (GUEST POST).
Pe Ariana o puteti citi aici.
