Editura: ALL
An aparitie: 2015
Numar de pagini: 384
Noi, oamenii, avem tendinta sa materializam fericirea. Fericirea noastra inseamna intotdeauna mai mult, sau altceva decat avem. Fericirea noastra e o casa mai mare, o masina performanta, o slujba mai buna, un barbat perfect.
Cartea Ceceliei Ahern ne invata ca fericirea se gaseste in primul rand in noi. In starea noastra de bine. In lucrurile marunte. Ne invata ca cele mai frumoase lucruri in viata vin cand esti pregatita sa le primesti.
Revelatiile lui Jasmine se strecoara cu subtilitate in carte. Lectura e fluida, usoara, cartea se citeste repede si povestea te prinde. Ar putea sa fie povestea fiecareia dintre noi, si poate si de aceea te identifici atat de usor cu personajul.
Jasmine este concediata chiar in preajma Craciunului. Conform clauzei de neconcurenta, primeste salariul intreg timp de un an, dar in aceasta perioada nu se mai poate reangaja. Pana aici, Jasmine si-a trait viata ca intr-o cursa contracronometru. Obsedata, de mica, de ideea timpului limitat, a lucrat intotdeauna intr-un ritm care-o lasa fara suflare. Fara concediu, fara timp pentru ea. Job-ul era ratiunea ei de a trai, si, luata prin surprindere de recenta concediere, Jasmine trebuie sa faca fata responsabilitatilor zilnice.
Initial, deprimata, isi canalizeaza energia negativa spre vecinul ei, Matt, un popular realizator de emisiuni radio. Nu si-au vorbit niciodata, nu au vreun interes comun, dar una dintre emisiunile lui mai vechi este motivul aversiunii lui Jasmine. Cand, din cauza inclinatiei sale fata de subiecte scandaloase, Matt este nevoit sa ramana in concediu pe o perioada nedeterminata de timp, cei doi incep sa puna bazele unei frumoase si neasteptate prietenii.
Treptat, Jasmine invata sa incetineasca ritmul. Invata ca viata nu e despre a ajunge undeva. Nu e despre a acumula bogatii, nu e despre a avea. Viata e despre a fi. Invata ca lucrurile se misca din interior. Invata sa-si deschida inima si sa primeasca ceea ce are deja. Sa vada cu alti ochi serile, diminetile, timpul liber si oamenii din jur. Invata ca aparentele inseala. Ca lumea incepe intotdeauna cu ea, si niciodata cu ceilalti.
"Anul in care te-am intalnit" a castigat "Irish Book Award for Most Popular Fiction".
Gandul ca o sa mor a sadit in mine ceva ce port si astazi: constiinta faptului ca, desi timpul e infinit, timpul meu e limitat. Timpul meu se termina. Mi-am dat seama ca ora mea si ora altcuiva nu sunt egale. Nu le putem cheltui in acelasi fel. Ceilalti pot face ce vor cu timpul, dar nu trebuie sa ma tarasca pe mine in afacerile lor - nu am timp de pierdut. Daca vrei sa faci ceva, trebuie sa faci pe loc. Daca vrei sa spui ceva, trebuie s-o spui pe loc. Si cel mai important lucru, trebuie s-o faci chiar tu. E viata ta, tu mori, tu o pierzi.
Lumea e fascinata de transformarile rapide. de realizarile umane sau de maiestria magicienilor. Cat ai bate din palme ceva se muta de aici dincolo. Daca ai clipit, ai pierdut. Schimbarea mea n-a fost rapida, si adesea transformarile lente pot fi dureroase, dar ele se petrec chiar si atunci cand nu ne dam seama de asta.
Asta n-a fost calatoria mea, n-a fost vorba doar de faptul ca am cazut si un barbat a venit sa ma salveze, chiar daca toate astea s-au intamplat. Este vorba de tine si de mine, de caderea noastra si de ridicarea anotimp cu anotimp, despre ce ni s-a intamplat dupa ce ni s-a trantit usa in nas.
Intotdeauna m-am gandit ca a primi ajutor inseamna a pierde controlul, dar trebuie sa permiti cuiva sa te ajute, trebuie sa vrei sa te ajute cineva.
Ironia sortii a facut sa ma misc cel mai mult atunci cand in sfarsit m-am oprit. Acum stiu ca nu ne oprim niciodata cu adevarat, calatoria nu e niciodata incheiata, , pentru ca inflorim mai departe, asa cum i se intampla omizii, care, atunci cand crede ca lumea s-a sfarsit, devine fluture.
