Paradoxal, cel mai frumos barbat din lume ... nu e frumos. Avem libertatea de a ne dori orice, si din orice punct de vedere am privi, frumusetea e subiectiva, iar gusturile chiar nu se discuta. Dar frumusetea eclipseaza orice alta calitate, iar un barbat frumos mie nu-mi spune nimic. Frumusetea unui barbat sta in caracter.
Cel mai frumos barbat din lume ... este barbat. Din toate punctele de vedere. Il regasesc in tot ceea ce face, este un vanator prin definitie, este ambitios, isi rezerva dreptul de selectie, nu ia tot ce i se ofera si in general, nu face alegeri ieftine. Dar mai ales... barbatul care-mi atrage mie atentia nu se teme sa spuna "nu". Nici celorlalti, dar nici mie.
Cel mai frumos barbat din lume protejeaza, fara a-si revendica drepturi de proprietate. Stie ca sentimentul de siguranta primeaza in fata oricarui alt sentiment, si stie ca nicio dragoste nu poate sa se dezvolte pe o temelie nesigura.
Cel mai frumos barbat din lume respecta. Orice, pe oricine, si oricand. Bunul simt si educatia aleasa nu se manifesta doar la ocazii speciale sau cu persoane speciale. Cand sunt o a doua natura, iti stau in fire. Nu renunti la ele si nu le schimbi in functie de oamenii care iti ies in cale zi de zi.
Cel mai frumos barbat din lume nu mimeaza indiferenta. Este interesat sau nu este, si in ambele situatii stie s-o arate foarte clar.
Cel mai frumos barbat din lume lupta pentru ceea ce vrea. Eu cred ca timiditatea este o alta forma de dezinteres. Cand un barbat vrea ceva, face lucrurile sa se intample. Isi creeaza propria cale, nu asteapta astrele sa se alinieze pentru a-i lumina drumul, si nu da vina pe destin pentru eventuale nereusite.
Cu cel mai frumos barbat din lume discutia e naturala. Tacerea la fel. Barbatul langa care nu simt nevoia sa spun ceva chiar si atunci cand n-am nimic de zis, e cel care ma face sa ma simt confortabil.
E cel mai frumos barbat din lume cel care vede fix in sufletul meu. Cel care nu crede ca barbatii si femeile vin de pe planete diferite si care intelege ca o relatie se construieste cu un limbaj comun, si nu cu sensuri diferite. Nu ne acceptam incompatibilitatea si nu ne obisnuim cu ea, ci mai degraba si mai benefic e sa ne dezvoltam similitudinile. Nu pana ne confundam unul cu altul, ci pana ne armonizam impreuna.
E cel mai frumos barbat din lume atunci cand nu e perfect. Cand e si simplu, si complicat, cand e matur si copilaros, cand ma scoate din minti doar ca sa mi le reorganizeze altfel. Cand, in loc de flori si bomboane, imi face cadou ... emotii. Cand simt ca traiesc alaturi de el. Si nu exista incertitudine la cel pe care eu il vreau alaturi. La el nimic nu e ambiguu. Nu exista "poate", nu e loc de conditional-optativ, nu sunt lucruri pe care le-ar vrea, dar nu stie cum sa le obtina. Si, cu siguranta, nimic nu l-ar putea abate daca traiectoria lui e spre mine.
Eu stiu ca, mai mult decat orice, noi, femeile, vrem sa fim iubite. Si nu-i nimic de condamnat in asta. Dar vrem sa fim iubite in felul nostru, cu dovezile noastre de iubire. Si in numele dragostei ce ne-o poarta, am vrea ca el sa renunte la emotii restrictive, si sa-si strige iubirea pentru noi in gura mare, oricarui dispus sa asculte. L-am vrea sensibil, si tandru, si atent, si grijuliu. Cred insa ca mai mult ne place sa-l schimbam, decat schimbarea in sine. Ne place sa fim autoarele procesului de metamorfoza. Pentru ca, in realitate, nimeni nu se indragosteste de la bun inceput de "baiatul mamei". Si eu n-am auzit pana acum de niciun barbat duios si emotiv, care sa trezeasca in inima unei femei vreo samanta macar de pasiune mistuitoare.