Bai, deci cerem putin! Asta-i problema noastra, a femeilor in general. Cerem putin. Si pe ala traim cu impresia ca nu-l meritam. Ca trebuie sa muncim pentru el. Ca trebuie sa demonstram. Tintim in jos, nu in sus, de parca orizontul ne-ar fi in pamant. Doamne fereste sa credem ca ni se cuvine ceva doar pentru ca existam. Doar pentru ca suntem sexul slab, sexul frumos, si pentru ca dreptul la viata nu inseamna numai dreptul la oxigen, ci si la tot ceea ce are ea mai bun de oferit.
Am intalnit femei incantatoare, femei deosebit de frumoase, femei de o inteligenta sclipitoare...in rest, langa barbati ... hai sa spunem delicat nici prea prea nici foarte foarte. Si prost tratate. De ce sunt complice la propria lor nefericire? Pentru ca dragostea-i oarba? Nuuu, cel mult cred ca si-a pus mainile la ochi cand a vazut asa asociere.
Cum ajunge o astfel de femeie cu un astfel de barbat? Simplu: nu-si cunoaste valoarea. Masura felului in care te vezi este barbatul care-ti sta alaturi. E urat? E prost? Nu te trateaza asa cum ai vrea? Felicitari, zic! Tu l-ai ales. Poti sa fii regina frumusetii si membra MENSA in acelasi timp, mai mult n-ai sa obtii de la el. Cand tratezi pe cineva ca pe-o vedeta, te trateaza ca pe un fan. Daca te inseala si tu, in loc sa-ti pui pantofii sportivi si s-o stergi, sari cu o oferta mai buna, pai sa stii ca nu-l stimulezi sa faca o alegere, ci sa ia din ambele parti. Stie si el ca doua minus una face una, si una e mai putin ca doua. Iar el e barbatul care vrea mult de la viata.
Cum ajunge un astfel de barbat cu o astfel de femeie? Cu tupeu. Ca atitudinea e complexa si numai vertebratele evoluate o au. Vede, vrea, ia. Nu cere, n-are nevoie. Si nu stiu cum se face, dar tupeul lui este interpretat ca indicator de succes maxim. Nu trebuie sa faca nimic pentru asta. Daca desconsidera tot, daca n-are niciun sistem de valori, dar te da pe spate pentru ca-ti spune "saru' mana" si-ti deschide usa, desi cu restul se poarta de parca ar fi Tarzan, e cazul sa pui sub semnul intrebarii galanteriile lui. Pentru ca n-or sa tina o vesnicie, ci fix pana te-aduce unde vrea. Iar astea nu-s dovezi de educatie aleasa, ci mijloace de atingere a scopului.
Femei cu o personalitate uriasa in viata profesionala, stau cate doua - trei la coada pentru o farama de atentie a unui astfel de simbol al masculinitatii. Si sunt intr-o continua competitie a carei victorie nu le-ar face nicio cinste. Iar eu ma intreb in ce moment al existentei noastre ne transformam din vanat in vanator. In ce moment al existentei noastre ne pierdem rabdarea si nu-l mai asteptam pe cel potrivit. In ce moment al existentei noastre decidem ca standardele ne sunt prea mari, si ca e timpul sa ne multumim cu orice. Pentru care am face orice. Si mai ales, in ce moment al existentei noastre tragem concluzia ca oamenii nu ne iubesc pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce le putem oferi.
Am vrut egalitate intre sexe, si-am obtinut-o. Avem drept de vot, avem femei judecator, putem expune public orice ineptie fara teama ca vom fi omorate cu pietre. Am obtinut si libertatea de-a ne alege partenerii, de a iubi pe cine vrem, de a pleca din locuri in care nu ne dorim sa fim. Si cu toate astea, in numele unor iubiri-iluzii vesnic fara corespondent in realitate, suntem cele care ramanem in urma, si nu cele cu un pas inainte.
Foarte adevarat articolul. Am plecat la vanatoare… :)))