Sunt mai rari ca floarea de colt, e-adevarat, si-ar trebui inclusi in patrimoniul national. Cu toate astea, eu refuz sa cred ca-i caut intr-o epoca gresita.
De cand ma stiu, barbatul ideal mi-a rezonat la unison cu manierele desavarsite. Pentru ca frumusetea e subiectiva, inteligenta e discutabila, iar "banii n-aduc fericirea". Dar bunul simt nu lasa loc de interpretari. Il ai sau nu il ai, si asta se vede.
Ma invart intr-o lume in care nesimtirea si tupeul sunt apanajele unei atitudini de succes, si observ cu stupoare cum educatie aleasa gasesti numai la cei trecuti de prima tinerete. La fel ca vinul, si barbatii par din ce in ce mai ... eligibili o data cu trecerea timpului. Si, fara a vrea sa fiu rautacioasa, nu pot sa nu ma gandesc ca incep sa se ocupe de extremitatea superioara abia cand cea inferioara da semne de oboseala.
Sunt ferm convisa ca multe din exemplarele feminine ale zilelor noastre nu impun chiar un comportament de gentleman. Dincolo de acest aspect, un barbat care are coloana vertebrala nu-si pastreaza bunele maniere doar pentru doamne. Bunul simt, atunci cand este o a doua natura, se manifesta oricand si cu oricine, nu doar la ocazii speciale. In plus, o femeie isi va aminti intotdeauna frumos despre cel care a tratat-o mereu cu respect, si mai ales atunci cand nu merita.
Usor conservatoare de fel, apreciez nonconformismul cand este vorba de-o idee, si nu cand el se manifesta in limbaj. Pot sa-nteleg niste discutii "ca intre barbati", dar care sa ramana in acelasi cerc restrans. Cand e o doamna de fata, exprimarea desueta nu-si are locul. Si nu pentru ca respectiva nu ar fi auzit niciodata cuvintele in cauza, ci pentru ca o astfel de discutie ii scade din valoare. Desigur, oricine ar putea inlocui cam 75% din vocabular cu un cuvant din patru litere, urmat obligatoriu de un pronume posesiv. Dar cei care au idei ce merita sa fie auzite prefera sa se exprime clar si nu-si asuma riscul de a se face gresit intelesi.
Pana la urma, cred ca oricine ar putea sa spuna "sarut mana" unei femei, si sa-i deschida usa. Dincolo de manierele elementare, sunt cele care fac diferenta. Iar infidelitatea afisata, pe mine ma lasa rece. N-am spirit competitiv, dar daca l-as avea, nu l-as lasa sa se manifeste acolo unde victoria nu merita efortul. Pentru ca o femeie se simte cu adevarat speciala atunci cand este exceptia, nu cand toate sanse ii arata ca va confirma o regula.
Cu un barbat, cel mai bine se asorteaza discretia. Nu cumpar lucruri care-si fac singure reclama, nu judec un produs dupa pretul pe care-l are, iar cand vorbim de oameni, cantitatea nu presupune implicit si calitate. Nu-mi doresc sa fiu nici confundata, nici comparata, si cu atat mai putin vreun reper pentru cele care vor urma.
Cred cu tarie ca merita sa mergi mai departe pentru barbatul care apara onoarea unei femei. Chiar si atunci cand nu e de fata. Chiar si atunci cand nici n-o cunoaste, macar. Merita sa mergi mai departe pentru barbatul care arata cine este, nu si ceea ce are. Merita sa mergi mai departe pentru cel care impune prin ritmul vocii, si nu prin ton, pentru cel care nu jigneste, pentru cel care nu-si pierde cumpatul, autocontrolul si siguranta de sine in nicio imprejurare. Si, merita sa mergi mai departe, pentru cel care te ia de mana si mergeti alaturi, nu pentru cel care se multumeste sa-l urmezi.
cat de frumos spus. si cat de adevarat.
Am si eu 2 dileme: bunul simt este genetic, se mosteneste, se invata / educa? Si a doua: cand isi da seama o femeie ca nu a meritat sa fie tratata cu respect cand nu a meritat? (Sau is da seama de asa ceva o fiinta umana?)
1. Bunul simt se invata, este rodul educatiei si se “cimenteaza” prin exercitiu asiduu, prin respectarea normelor de politete. Experientele de viata ne arata cum suntem si cum ne comportam, mai departe ramane pt. fiecare dintre noi sa decida daca face ceva modificari in comportament, iar asta necesita ratiune + vointa.
2. Respectul este legat direct de incredere si se castiga/ pierde printr-un comportament onorabil/ rusinos. Seamana oarecum cu contul din banca, faci depuneri de bani ai de unde retrage….nu…nu; la fel e si cu respectul, dovedesti ca esti cinstit(a) fiind onest(a) si deschis(a) (depuneri de incredere) sau minti/ inseli (retrageri/ pierderi de incredere), nu te nasti cu ea si nu ti-o face nimeni cadou; la inceputul fiecarei relatii umane primesti un capital de incredere/ respect iar mai departe depinde de tine daca capitalizezi sau risipesti acel “tezaur”. Ca o regula de baza respectul vizibil exterior este egal cu respectul interior (stima de sine).
Nu “meriti” respectul atunci cand ai inselat/ mintit … indiferent de motivatia pe care o folosesti pt. a-ti justifica inselatoria. Psihologic este simplu si clar sper, nu?!
@ Cata Lin:
1. Nu, eu nu cred ca bunul simt este genetic. Nu se naste nimeni cu bun simt, il dobandim in primul rand de la parinti, si in al doilea rand de la anturajul in care ne invartim. Dar cand ne nastem, suntem liberi de orice constrangere si orice dogma, nu stim nimic. Ne formeaza oamenii care ne stau alaturi si experientele prin care trecem.
2. Cred ca sunt doua feluri de respect: unul, garantat prin constitutie, care probabil nu face obiectul intrebarii tale si asupra caruia nici n-am sa zabovesc, pentru ca e extrem de simplu. Si celalalt tip de respect, pe care il meriti doar daca-l acorzi. Cu alte cuvinte, acesta se impune de la sine, nu ti-l garanteaza nimeni. Femeia care merita respectul tau este femeia care te respecta. Este cea care-ti cunoaste limitele, si nu le depaseste. Este cea care stie care sunt cele mai importante lucruri pentru tine si actioneaza in consecinta. Este femeia care-ti cunoaste principiile de baza, si se conformeaza, nu incearca sa ti le schimbe. Este femeia care acorda importanta lucrurilor importante pentru tine. Si cred ca respectul il simti, sau nu il simti. Daca iti pui problema existentei lui (merita, nu merita?), cel mai probabil nu merita. Si atunci, acorda-l doar pe cel constitutional (nu o bate, nu o jigni). Dar nici nu o aseza langa tine 🙂