Viata e simpla… 2

... cand ai stari pe care le poti defini si traiesti experiente pe care le poti descrie in cuvinte. Ne sperie ceea ce nu cunoastem, respingem ceea ce nu intelegem. Viata e mult mai simpla fara mania controlului. De-abia cand nu mai traiesti cu exces de timiditate, cand incepi sa tolerezi incertitudinea si necunoscutul, descoperi ca nimic de valoare n-ar fi putut fi atins cu pasi siguri si miscari mediocre.

... pana cand incepi sa dai o importanta prea mare unor lucruri prea mici. Lucrurile au exact importanta pe care le-o acorzi. Iar oamenii nu fac exceptie. Obisnuim sa-i ridicam pe-un piedestal, si ne miram ulterior ca ne privesc de sus.

... pana cand incepi sa-ti doresti ceea ce nu ai, sau ceea ce ai intr-un mod diferit. E in legea firii umane sa ne dorim numai ceea ce nu ne apartine, la fel cum este absolut natural sa tindem spre mai mult, dar te definesti prin ceea ce esti si ceea ce ai, nicidecum prin ceea ce aspiri.

... pana cand iubesti. Si dupa aceea, daca exista reciprocitate si sincronizare, si atunci cand prin iubire te simti mai buna, mai vie, mai frumoasa. Viata e simpla cand iubirea se petrece intre DA si NU. Pentru ca dincoace de DA e o lume intreaga de nesiguranta si incertitudini, iar dincolo de NU traiesti infernul.

... cand nu ceri si nu astepti experiente emotionale care sa-ti anihileze orice urma de ratiune, ci doar iubiri sanatoase, firesti, in care nu ai nevoie sa-ti pierzi capul pentru a simti ca traiesti. 

... cand cei din jur au reactiile asteptate de noi, iar asteptarile lor in ceea ce ne priveste tind spre zero. Cand oferim natural, pentru ca vrem, si primim natural si neasteptat, din acelasi motiv. Arunci cand preferi franchetea si autenticitatea in locul unor promisiuni cu scadenta intr-un viitor incert.

... cand intelegi ca oamenii nu sunt facuti sa apartina altor oameni. Cand nu cauti stapan, si nici sa stapanesti. Pentru ca in viata asta poti sa posezi o pereche de pantofi. Sau o poseta, o rochie, o masina, eventual o casa. Dar niciodata nu vei putea sa stapanesti un suflet. Nici macar pe-al tau.

Viata e simpla si puteam sa supravietuiesc cu gandul asta. Puteam sa fiu liniara in ganduri, sa ma multumesc cu ceea ce vine, sa cred in soarta si sa nu vad dincolo de casa si de masa. Puteam sa nu-mi pun intrebari existentiale, sa nu ma preocupe nici propriile trairi si nici ale celor din jur. Puteam sa nu vad dincolo de rufe de calcat si de retete de gatit. Puteam sa nu vad nici dincolo de mine si nici in mine ...  daca mi-ar fi placut vreodata sa traiesc asa. Dar, viata e simpla ... pana cand incepi sa-i cauti sens. Pana te hotarasti sa inoti de-a lungul si de-a latul apelor tulburi. Pana cand ai lucruri pentru care sa stai in picioare, drept, in fata oricui iti cere argumente. Pana cand incepi sa te-ndoiesti de reperele vietii tale. Si pana cand descoperi ca ai vise care iti tulbura echilibrul.