Ne smulgem tarziu si greu din fostele iubiri. Nu stim ce timp sa dam renuntarii. Nu stim sa plecam fara sa ne imbracam in regrete, nu stim sa iesim pe usa decat dupa ce aruncam nenumarate priviri peste umar. Poate mai e ceva de facut, poate mai e ceva de salvat. Gandim mult, alegem prost, ne desprindem lent. Pornim cruciade pierdute din start si ne lansam in lupte a caror victorie nu merita efortul. Ne incapatanam sa mergem pana la capat, si la capat ... nu este nimic. Pentru ca incrancenarea cu care luptam ne-ar recomanda mai degraba pentru un razboi, decat pentru o relatie. Si, pentru ca vrem cu atata ardoare sa cucerim, ajungem cel mai ades sa ramanem fara nimic. Ne pierdem pana si pe noi insene. Iar normalitate ar fi, zic eu, sa pornim de la nimic si sa construim impreuna ceva, nu sa-i cotropim teritoriul celui pe care sustinem ca-l vrem langa noi.
Acceptam greu sau deloc ca poate nu noi trebuie sa ducem lupta asta, ca cele mai frumoase lucruri in viata sunt gratis si vin fara efort, ca exista o lege a atractiei si alta a compensatiei, ca oamenii potriviti iti intra in viata atunci cand esti pregatita sa-i primesti, si nu trebuie sa-i fugaresti pentru asta, iar un barbat nu-i o geanta Louis Vuitton, pe care, daca muncesti foarte mult, s-ar putea s-o vezi candva la bratul tau :)
E nevoie de mai mult curaj ca sa renunti, decat ca sa mergi mai departe, asta e clar. E nevoie de multa forta ca sa accepti ca ai gresit. Ca ai ales prost. E nevoie de vointa ca sa intelegi ca daca te simti mai mult rau decat bine, e timpul sa parasesti o corabie care se scufunda. Intotdeauna o sa ti se para ca nu s-a jucat inca ultima carte, ca ar mai fi fost ceva de facut ca lucrurile sa se indrepte in directia pe care o vrei, ca au mai ramas cuvinte nerostite care sa faca diferenta. In absenta lui "nu te vreau" spus clar si raspicat, ti se pare ca nu-i totul pierdut. Si poti sa mergi mai departe, mult dupa ce ai spus ca nu mai poti. Poti sa mergi mai departe... pana la capatul puterilor celuilalt, pentru ca puterile tale sunt dincolo de puterile lui :)
A lupta pentru ceea ce-ti doresti nu-i intotdeauna o calitate. Cand ceea ce-ti doresti e un barbat, tine cont ca cel care pleaca lasa loc pentru cel potrivit. Eu am invatat greu lectia despre rabdare. Dar am invatat-o bine. Si nu mai astept acum pe nimeni si nimic. Nu vreau sa fiu aleasa, mie imi place sa aleg. Disponibila sau indisponibila nu sunt in functie de starea civila, ci in functie de starea de spirit si de cel cu care vorbesc. Cred ca, in general, faptele striga mai tare decat vorbele, iar acestea din urma, oricat de melodioase ar fi, oricat de tare iti gadila orgoliul, sunt doar niste vorbe. In absenta unor atitudini care sa le valideze, nu valoreaza nimic.
Nu am deprins inca un tempo potrivit pentru plecare. Dar in mod sigur, nu mai renunt prea tarziu. De cele mai multe ori se intampla prea devreme, in faza incipienta: pentru ca la inceput de drum, fiecare doreste sa impresioneze. Si vrea sa-i arate celuilalt ce are mai bun si mai frumos. Si daca de la bun inceput te lovesti de vreun spate intors artistic, de indiferenta sau de intrebari ramase fara raspuns, incepi sa construiesti de una singura pe o premisa gresita, si pe picior de inegalitate. Motiv pentru care mie imi pare cel mai bun moment sa-mi aleg un alt drum. E cam ca la avort: sufletul te doare mai putin, pentru ca n-ai habar cum ar fi daca..., dar pur si simplu nici nu-ti doresti sa afli :)
