Prezentul simplu


Vreau sa traiesc asa cum simt. Vreau sa fac numai ceea ce-mi place. Vreau sa nu-mi iau masuri de prevedere, vreau sa nu mai cantaresc consecinte, vreau sa nu mai evaluez rezultate. Vreau sa m-arunc in viata fara plasa de siguranta si fara sa stiu daca ma prinde cineva. Vreau sa cad si sa ma ridic apoi, sau sa raman jos, atata timp vreau eu. Vreau sa nu ma mai avertizeze nimeni ca "viata e dura", si vreau sa nu mai aud sfaturi despre cum sa-mi traiesc viata de la cei care nu stiu sa si-o traiasca pe-a lor.

Vreau sa-ntalnesc oameni care ma seaca de incredere, si oameni care acopera goluri din mine. Vreau sa traiesc extreme, calea de mijloc ma omoara lent.

Nu vreau sa mai astept dupa nimeni si nimic. Vreau oameni care vin si pleaca cu lejeritate, iar eu sa ma desprind cu aceeasi lejeritate. Si sa impart momentele frumoase cu cei care raman.

Vreau valoarea neta a tot ceea ce ma-nconjoara, si nu valoarea a ceea ce poate sa faca pentru mine. Vreau sa pasesc cu stangul mai intai, ca sa gresesc prima oara si sa-mi formez un reper.

Vreau timp pentru mine, pentru ceea ce-mi place, si pentru oamenii dragi. Vreau sa fac lucrurile sa se-ntample. Vreau sa dezvolt proiecte de la zero. Vreau sa construiesc vise si sa le transpun in realitate. Fie ca le e vremea, fie ca nu.

Vreau sa trec prin viata legata la ochi. Sau dimpotriva, cu ochii larg deschisi, sa vad ce minuni ma-nconjoara. Vreau sa iau viata asa cum vine ea, fara sa mai analizez si de ce.

Pentru ca asta ar insemna sa nu ma mai sperie nimic. Si asta ar insemna sa traiesc.

Share Button

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *